Straie de sărbătoare pentru Târgu-Jiu

410

Autorităţile locale din municipiul Târgu-Jiu au montat deja bradul de Crăciun în Piaţa Prefecturii. Încă de anul trecut, bradul este unul de tip nou, diferit faţă de cel cu care târgujienii se obişnuiseră în ultimii ani. Decorul de poveste din centrul Târgu-Jiului va fi întregit de sania trasă cu reni ce va fi amplasată în apropierea bradului, precum şi staulul ce ilustrează scena naşterii Mântuitorului Isus Hristos. „Este în plină desfăşurare acţiunea de montare a ornamentelor şi instalaţiilor luminoase, această acţiune urmând a fi finalizată în jurul datei de 15 decembrie. Pentru împodobirea oraşului, s-a alocat doar suma necesară pentru montarea instalaţiilor luminoase. Iluminatul specific Sărbătorilor de Iarnă va fi aprins în seara zilei de 1 decembrie. Până la această dată, nu s-a stabilit cine va aprinde iluminatul festiv de sărbători”, a declarat Loredana Covei, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Bradul achiziţionat anul trecut de municipalitatea târgujiană, împreună cu doi oameni de zăpadă şi alte câteva instalaţii luminoase pentru sensurile giratorii, au secătuit bugetul local cu suma de aproximativ 500.000 de lei. Cu un diametru de 9 metri, bradul măsoară în înălţime 22 de metri şi este împodobit cu circa 8.000 de leduri, un sistem de sonorizare şi un soft special pentru declanşarea luminilor.
Anul trecut, au fost amplasate în mai multe cartiere ale municipiului Târgu-Jiu nu mai puţin de 1.596 de figurine, 670 de ghirlande liniare, 598 de ghirlande de tip “magic”, 50 de candelabre, 5.092 de metri liniari de ţurţuri, doi oameni de zăpadă, 4 figurine în sensurile giratorii, dar şi 1.171 de plase de diverse dimensiuni.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here