Strâmbulescu reia procedura de concurs pentru ocuparea posturilor vacante

470

Funcţiile de inspector şi referent debutant din cadrul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” din municipiul Târgu-Jiu, scoase la concurs de managerul Doru Strâmbulescu, au rămas neocupate. Motivul este acela că pentru funcţia de inspector, nu şi-a depus dosarul nici un candidat, în timp ce pentru postul de referent candidaţii care s-au prezentat la proba scrisă de la începutul acestei săptămâni nu au reuşit să o promoveze.

Unitatea condusă de managerul Doru Strâmbulescu a scos la concurs, luna trecută, pe perioadă nedeterminată, funcţiile contractuale de execuţie, vacante, la Compartimentul Conservarea, Compartimentul Dezvoltare, Parteneriate şi Proiecte Culturale, de: inspector de specialitate, grad profesional debutant; referent debutant. Conform managerului Centrului “Constantin Brâncuşi”, nu a existat nici un dosar depus pentru postul de inspector debutant, însă până la termenul limită de 23 septembrie, au fost depuse 11 dosare de concurs pentru postul vacant de referent debutant.
“Concursul organizat de noi s-a ţinut pentru postul de referent, deoarece n-a existat niciun candidat pentru funcţia de inspector debutant. Din cei 11 doritori care s-au înscris şi ale căror dosare au fost declarate admise pentru a merge mai departe cu proba scrisă, la aceasta din urmă nu s-au mai prezentat decât cinci candidaţi care au obţinut următoarele rezultate: Corina Lebedinscaia – 7,5 puncte, Costina Pîrvulescu – 5,0 puncte, Iulian-Dumitru Şcheau – 5,0 puncte, Georgiana-Nicoleta Cornoiu – 4,5 puncte şi Constantin Miron Scurtulescu – 3,0 puncte. Toţi aceşti candidaţi nu au reuşit să promoveze proba scrisă a concursului, punctajul minim de trecere fiind pragul de 50 de puncte, iar cel maxim era de 100 de puncte. Mâine (n.r. azi) trebuia să aibă loc proba interviului, însă, desigur că nu se va mai ţine, deoarece nici un candidat nu a trecut de examenul scris. Cel mai probabil, până la mijlocul lunii noiembrie, vom relua procedura de concurs pentru cele două posturi vacante. De asemenea, ne dorim ca pentru la anul să organizăm noi concursuri pentru alte posturi din cadrul instituţiei”, a declarat Doru Strâmbulescu, managerul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi”.
Pentru funcţia de referent debutant, singura condiţie specifică era ca toţi cei 11 candidaţi înscrişi să fie absolvenţi de studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat. Totodată, pentru ocuparea postului de inspector de specialitate, debutant, pentru care nu s-a arătat nici un candidat interesat să-şi depună dosarul, condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs erau: studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul fundamental – Ştiinţe umaniste şi arte, domeniul de licenţă – arte vizuale, specializarea – conservare şi restaurare artă monumentală; cunoştinţe operare calculator nivel avansat, cu certificat de absolvire.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here