Suferința a luat sfârșit! Cupa e în Bănie după 25 de ani

487

Universitatea Craiova și-a încununat un sezon de excepție cu un trofeu care lipsea din vitrina orașului de un sfert de veac. “Juveții” lui Devis Mangia au cucerit Cupa României după o finală intensă cu AFC Hermannstadt (2-0). Împinsă de la spate de peste 20.000 de olteni, Știința s-a impus datorită experienței superioare a jucătorilor. Alb albaștrii au dat dovadă de maturitate în momentele importante, iar cei trei atacanți pe care a mizat antrenorul Italian au făcut diferența.
După un început de partidă în care sibienii au evoluat dezinvolt, fără trac, Craiova a trecut la cârma jocului. Prima reușită i-a aparținut brazilianului Gustavo. Șeptarul Craiovei a fost găsit în flanc de Mitriță și a marcat, superb, cu stângul, la colțul lung (`29). Impulsionați de “vulcanul” alb-albastru, oltenii puteau înscrie din nou, în minutul 33, dar șutul lui Zlatinski de la aproape 30 de metri a fost parat de Căbuz. Repriza a doua s-a desfășurat pe aceleași coordonate. Sibienii au presat în primele minute, dar echipa mai experimentată a speculat o nouă greșeală a elevilor lui Alexandru Pelici. După un contraatac de manual, Băluță i-a pus mingea “pe tavă” lui Mitriță, care nu a ratat cu poarta goală (`58). Cu “plumb” în ghete, Hermannstadt a încercat în zadar să se apropie de poarta lui Mitrovic, atacanții sibieni fiind ca și inexistenți în ultima parte a confruntării. Băluță a semnat încă o ocazie a “juveților” în minutul 77, când șutul său din marginea careului a trecut pe lângă vinclul porții. Fluierul de final al lui Marcel Bârsan abia s-a auzit din cauza refrenul “Toată lumea știe, Cupa e-n Bănie”, iar sărbătoarea continuă și acum la Craiova.

“Am intrat în istorie”
După sezoane pline de zbucium și frustrări, fotbaliștii și antrenorii Craiovei erau conștienți că trofeul obținut le va păstra un loc special în inimile suporterilor. Într-o regiune care mănâncă fotbalul pe pâine, apetitul pentru performanță e mai mare ca niciodată.
“Sunt foarte fericit, suporterii minunați ne-au încurajat tot meciul și merităm acest trofeu. Merităm cu toții această cupă. Cred că am făcut un meci foarte bun, am pus inimă și asta s-a văzut. Am avut un an foarte bun și cred că se vede că noi ne înțelegem foarte bine pe teren, dar și în afara lui. Am o bucurie foarte mare că am câştigat trofeul şi am adus o cupă după 25 de ani. Sunt foarte, foarte fericit”, a declarat brazilianul Gustavo, marcatorul primului gol. Cel mai bun jucător din finală a fost desemnat Alexandru Mitriță. “E un trofeu special pentru mine, așa cum e și Cupa. E primul trofeu pe care reușim să îl aducem acasă după 25 de ani. E o bucurie imensă și le mulțumim suporterilor că au fost alături de noi. Au fost minunați. Ce poți să îți dorești mai mult la fotbal, decât să câștigi trofee. Eu, când am venit la Craiova, am spus că îmi doresc un trofeu cu această echipă. Mi s-a îndeplinit un vis. La anul trebuie să ne descurcăm mai bine, ca să ne putem bate la campionat”, a spus Mitriță. “E un sentiment de nedescris, am muncit mult pentru a câștiga acest trofeu. Am muncit mult și în campionat, eu zic că merităm acest trofeu și să continuăm pe aceeași linie, dacă vrem să mai aducem trofee la Craiova”, a afirmat Alexandru Băluță. Antrenorul Universității, Devis Mangia, a fost de părere că echipa mai inteligentă s-a impus.
“E greu să joci o finală, sunt foarte multe emoții. Cred că am evoluat foarte inteligent. Am mai jucat alte finale în carieră, am luat argintul, dar acum a venit și aurul. Trofeul e pentru jucători, suporteri, club și oraș. A fost o atmosferă superbă. N-am mai avut o asemenea performanță de 25 de ani, așa că e un rezultat foarte bun. Sper să-mi fac treaba cât mai bine în perioada următoare. E momentul să fim fericiți pentru Cupă. Apoi trebuie să ne odihnim, abia după putem vorbi despre titlu”, a declarat italianul. Ultima Cupă a fost adusă la Craiova în 1993, când Universitatea o învingea pe Dacia Unirea Brăila cu 2-0.

AFC Hermannstadt – Universitatea Craiova: 0-2 (0-1)
AFC Hermannstadt: Cătălin Cabuz – Alexandru Coman, Radu Crișan, Ionuț Stoica, Daniel Tătar – Răzvan Dîlbea (`64, Alexandru Curtean), Robert Boboc – Andrei Hergheligiu (`69, Cosmin Neagu), Bogdan Rusu, Petrișor Petrescu – Ștefan Blănaru (`77, Lucian Dumitru). Antrenor: Alexandru Pelici.
“U” Craiova: Miodrag Mitrovic – Răzvan Popa, Renato Kelic, Tiago Ferreira – Ivan Martic, Alex Mateiu, Hristo Zlatinski, Nicușor Bancu – Gustavo (`74, Dominik Glavina), Alex Băluță (`89, Dimitrov), Alex Mitriță (`84, Andrei Burlacu). Antrenor: Devis Mangia.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here