Surpriză de proporții! Dosarul ”Avi Instant”, întors la procurori

918

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au răsturnat situația în dosarul de evaziune fiscală și complicitate, supranumit ”Lotul Avi Instant”. Magistratul de caz a admis cererile formulate de șase dintre inculpați, referitoare la ”neregularitatea actului de sesizare a instanţei”. ”Constată neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului din 25 noiembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Craiova. Dispune remedierea neregularităţii actului de sesizare”, a stabilit instanța. În total, șapte persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Craiova în cauza care vizează fapte de evaziune fiscală la mai multe ferme de creştere a păsărilor, printre care se află și cea de la Târgu-Jiu. Vizați sunt angajaţi ai Avi Instant, inclusiv un fost director, dar și cetățeni străini cu origini arabe ar fi prejudiciat statul. Unul dintre ei este un cetăţean britanic de origine libaneză considerat capul reţelei de evazionişti, zis “Mike”. ”Procurorul să procedeze la indicarea elementelor constitutive ale infracţiunilor, respectiv la descrierea elementelor materiale pentru fiecare infracţiune, cu precizarea expresă a aspectelor penale ce ţin de latura obiectivă a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, astfel încât să poată fi verificată existenţa în loc şi timp a actelor materiale, raportat la încadrarea juridică a acestora, astfel cum sunt menţionate în dispozitivul rechizitoriului”, au transmis magistrații.
Instanța a constatat însă legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dacă nu va contesta decizia, procurorul trebuie ”să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice dacă menţine trimiterea în judecată”.
Anchetatorii au vorbit despre un prejudiciu semnificativ. Faptele ar fi fost comise în perioada 2010-2012. „Fiecare membru al grupării avea atribuții bine determinate, cum ar fi completarea facturilor false, a proceselor verbale de lăsare în custodie, contracte comerciale, documente privind calitatea mărfurilor, plata celor implicaţi, închirierea spaţiilor de depozitare. Mărfurile provenind atât din producţia internă a SC AVI INSTANT SRL Târgu-Jiu, cât şi din alte surse, au fost tranzacţionate pe piaţa internă, fiind purtătoare de TVA a cărui colectare nu s-a făcut de către agenţii comerciali implicaţi. În acte aceste mărfuri erau folosite pentru diminuarea masei impozabile şi creşterea artificială a TVA-ului deductibil de către SC AVI INSTANT SRL Tg. Jiu prin achiziţii fictive de la S.C. Agro Delta Expres S.R.L., S.C. Fustok Impex S.R.L., S.C. Bordeaux Business S.R.L., S.C. Evolvo Trade S.R.L.Totodată, atât mărfurile provenite din aceste achiziţii, cât şi cele provenite din producţia proprie, erau vândute cu caracter fictiv de către SC AVI INSTANT SRL Târgu-Jiu către patru societăţi comerciale din Bulgaria. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este în valoare totală de 4.375.512,84 lei”, au precizat procurorii DIICOT, într-un comunicat de presă, în timpul cercetărilor. Administrația Națională a Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă, în timp ce societatea Avi Instant este ”parte responsabilă civilmente” în proces.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here