Sute de concedii medicale, plătite de AJOFM Gorj

601

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a făcut publică situaţia pe curent în ceea ce priveşte concediile medicale prezentate de şomeri şi costurile din bugetul de stat suportate cu achitarea acestor concedii.

Potrivit reprezentanţilor AJOFM Gorj, pe parcursul anului trecut, s-au plătit concedii medicale numeroase, suma medie lunară achitată fiind de 54.693 de lei. Nici situaţia pe 2017 nu este una de neglijat. “De la începutul anului curent şi până la începutul lunii iunie 2017, AJOFM Gorj a plătit un număr total de 774 de concedii medicale pentru 568 de persoane beneficiare, în sumă brută de 321.179 de lei, astfel: 608 concedii medicale au fost pe boală obişnuită, 52 pe neoplazii şi TBC şi alte 114 concedii medicale au fost pe sarcină şi lăuzie”, a declarat Diana Văduva, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.
Fiecare şomer care este în concediu medical primeşte bani pe toată durata concediului în funcţie de gravitatea afecţiunii; aflându-se în concediu medical, li se prelungeşte perioada şomajului cu exact atâtea zile câte a avut concediu de boală. Pentru stabilirea bazei de calcul la concediile medicale, se iau în considerare veniturile pe ultimele şase luni anterioare acordării concediului medical. Astfel, pentru o persoană care este în şomaj de o lună până la şase luni se ia în calcul salariul pe care l-a primit în câmpul muncii. Dacă aceste venituri sunt mai mari, rezultă o valoare a concediului medical superioară indemnizaţiei de şomaj.
În funcţie de gravitatea bolii, statul plăteşte între 75% şi 100 % din media veniturilor pe ultimele şase luni. Şomerii indemnizaţi trebuie să anunţe AJOFM de apariţia stării de incapacitate temporară de muncă şi datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta. Potrivit legilor în vigoare, toate aceste informaţii trebuie transmise în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical. În cazul în care şomerul indemnizat nu anunţă AJOFM Gorj în 24 de ore despre ivirea incapacităţii temporare de muncă, perioada de suspendare a indemnizaţiei de şomaj pe perioada acordării concediului medical face parte din perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here