Sute de kilograme de cupru și aluminiu, confiscate de polițiști

Polițiștii din Bumbeşti-Jiu au depistat, aseară, un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care conducea o autoutilitară încărcată că deşeuri neferoase, aluminiu și cupru, fără să aibă documente legale de provenienţă sau de transport.

”În urma cântăririi s-a constatat că în autoutilitară era transportată cantitatea de 762 de kilograme de cupru şi 74 de kilograme de aluminiu, marfa fiind ridicată în vederea confiscării și lăsată în custodie la un centru de colectare fier vechi. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform legii, cu amendă în cuantum de 500 lei”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Șoferul venea de la  Petroşani și se îndrepta către municipiul Târgu-Jiu. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here