8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024

Etichetă: baile herculane

Performanță pentru elevii Liceului Tehnologic Bâlteni

Liceul Tehnologic Bâlteni, implicit elevii, precum și cadrele didactice, reușesc ca unitatea de învățământ să se ridice cu mândrețe la nivel de județ. Recent,...

AUTUMNALE – DIN NOU, TOAMNA, PRIN LUMEA GODEANULUI

Am parcurs de multe ori traseul pe Godeanu ce străbate Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, din a cărui suprafaţă o importantă parte se...

Încep lucrările pe DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara începe lucrările de consolidare pe DN 67 Valea Cernei-Băile Herculane, șoseaua care face legătura între Târgu Jiu...

Lider: Zeci de sindicaliști, la Herculane, pe banii CEO. Colegii lor,...

*,,În maximum două luni urmează falimentul CEO” În timp ce 14 angajați ai CE Oltenia, membri ai sindicatului Energia Rovinari, între care și salariați din...

Comandament ANPC la Rânca. Fără consiliere, direct amenzi!

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a înfiinţat, de luni, Comandamentul de iarnă care, în premieră în acest an, va acoperi zone destinate vacanţei...

Godeanul, toamna

Am parcurs de mai multe ori traseul pe Godeanu, ce străbate Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, din a cărui suprafaţă o importantă parte...

Poți ajuta cu poze vechi la reconstruirea Băilor Herculane!

Gorjenii pot contribui la salvarea uneia dintre cele mai vechi clădiri din Băile Herculane dacă dispun de o fotografie cu aceasta. Este vorba despre...

Pe urmele lui Hercules! Rută cultural turistică pentru promovarea Gorjului

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că a fost finalizată strategia pentru turism, care va permite dezvoltarea turismului în România, începând cu anul viitor....

Descoperiri uimitoare în cazul tânărului reținut, după ce ar fi înscenat...

Au apărut noi detalii în cazul tânărului de 20 de ani, din satul Piscuri, al comunei Plopșoru, acuzat că, pe 30 octombrie 2019, în...

Percheziții în Plopșoru și Aninoasa! Un tânăr de 20 de ani,...

Un tânăr de 20 de ani, din județul Gorj, acuzat că, pe 30 octombrie 2019, în timp ce se afla pe raza stațiunii Băile...

Morega: Drum modernizat în perioada 2010-2011, lăsat să se distrugă!

Profesorul universitar dr.Dan Morega atrage atenția că drumul care leagă Baia de Aramă de Băile Herculane, modernizat în urmă cu opt-nouă ani a fost...

Noi demersuri pentru a se relua finanțarea la “Drumul lui Băsescu”

Tronsonul de drum din Valea Jiului, cunoscut turiștilor și localnicilor drept “drumul lui Băsescu”, ar putea primi finanțare de anul viitor, astfel încât să...

Godeanu în cumpăna verii

După cum îmi exprimam opinia într-un articol anterior, pe suprafaţa Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, din care o suprafaţă importantă se găseşte pe...

REMEMBER (III) – Omagiile lui Vasile C. Vulpe şi ale contemporanilor...

Am fi putut relua un motto aparţinând lui Adrian Păunescu, Poet Naţional al României şi legat de o mare prietenie cu Grigore Vieru. Nu...

Drumarii gorjeni, la muncă pe Godeanu

Zi grea ieri pentru angajații Secției Drumurilor Naționale Gorj, după ninsorile din timpul nopții precedent ei trebuind să intervină pentru a debloca traficul rutier...

Cîrțu, mulțumit pe toate fronturile

După ce echipa sa a reușit să se impună categoric în fața Pandurilor, Sorin Cîrțu s-a declarat mulțumit menționând însă că nu scorul a...

Pandurii, la Băi?

Liga 1 va lua o pauză după etapa a 6-a pentru a permite echipei naționale să pregătească debutul la Euro 2016. Un răgaz bine...

Felix, Băile Herculane şi Covasna, cele mai solicitate staţiuni de tratament

A opta serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni în staţiunile de tratament balneoclimateric din ţară, din acest an a început să se...

Au venit biletele de tratament pentru pensionarii gorjeni

Casa Judeţeană de Pensii a primit biletele de tratament pentru seria a VII-a din acest an, cu data de plecare în staţiune 20-21 mai....

Întâlnire a preşedinţilor Consiliilor Judeţene ale Elevilor

În perioada 24-27 aprilie, la Băile Herculane, a avut loc Seminarul Naţional al Preşedinţilor din cadrul proiectului naţional „CiNE contează pe Tine?”, implementat de...

Primarul de Padeş şi cumnatul în piscină la Herculane, pedeliştii gorjeni...

La finalul săptămânii trecute, 200 de membrii ai PDL Gorj au protestat în capitală împotriva USL. Cu eşarfe şi pancarte pedeliştii gorjeni cu sânge...