7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024

Etichetă: Ion M. Ungureanu

Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – O monografie care va rămâne mereu...

Domnul jurist Ion M. Ungureanu se dovedeşte un merituos şi neobosit cercetător şi un consecvent ostenitor al scrierilor monografice şi istorice ale localităţii Ţicleni,...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Economistul dr. Victor Troacă şi arta...

Aşa cum a subliniat însuşi Domnul dr. Victor Troacă, Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni «Al. D. Șerban» Târgu-Jiu, o întâmplare...

Înălţarea Sfintei Cruci – ca o Lecţie de Viaţă – În...

Aşa cum am precizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în ziua de marţi, 14 septembrie 2021, la...

Oraşul Ţicleni primeşte copiii cu porţile deschise!

În ziua de 1 Iunie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, în condiţiile unei vremi ploioase, manifestările în aer liber au fost mai puţin...

Educaţia…Lecţiei de Viaţă! – Sărbătoare duhovnicească prilejuită de lansarea Cărţii: «BISERICA...

Sâmbătă, 29 mai 2021, la Biserica de parohie cu Hramul «Sfântul Mare Muc. Gheorghe – purtătorul de biruinţă», din Comuna Urdari, Gorj, a fost...

O monografie a unei biserici încărcată de istorie şi de...

Aşa cum vinul bun e păstrat mai mulţi ani în butoi, la fel şi cărţile bune, se pare că e bine să fie păstrate...

O zi de neuitare la Biblioteca Orăşenească «Nicolae Diaconu» din Ţicleni!

Marţi, 12 noiembrie 2019, în organizarea impecabilă a doamnei Bibliotecar, Adriana Vârdarie, a fost o zi de neuitare la Biblioteca Orăşenească «Nicolae Diaconu» din...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Jocul de-a ,,alba-neagra” cu Anuarul Oraşului...

Cu ani în urmă, un colectiv de intelectuali ai Oraşului Ţicleni a pus bazele unei reviste anuale de informare şi cultură, sprijinită financiar de...

”50 de ani de la înființarea orașului Țicleni” – de Ion....

Anul acesta, orașul Țicleni a marcat aniversarea a 50 de ani de la transformarea, în anul 1968, a fostei comune cu același nume, în...

Verticalul Eminescu

În perioada studiilor de la Viena, Mihai Eminescu îi scria, lui Iacob Negruzzi, la 11 februarie 1871, printre altele: „În articolul Echilibrul publicat în „Federaţiunea”...

«ȚICLENI – album monografic» – o carte document!

Domnul Jurist, Ion M. UNGUREANU, marcat definitiv de acribia cercetătorului neobosit și mereu dornic de surse de informare inedite, iată, își crește rodul strădaniilor...

Lăudabilă reparație morală

Editarea Însemnărilor eruditului poet, dascăl și reputatului jurnalist gorjean, Dumitru Tătăroiu(1914 – 1989), fiu de dimier de pe Valea Jaleșului, o apreciez, după lecturare,...

Ion M. Ungureanu: “22 IULIE 1593 – ZI ISTORICĂ PENTRU ROMÂNI”...

Ţara rămâne în această situaţie fără guvernare şi se crează condiţiile ca marele ban al Craiovei, în persoana lui Mihai, în baza atribuţiilor ce-i...

Ion M. Ungureanu: „22 IULIE 1593 – ZI ISTORICĂ PENTRU...

Opera lui Dimitrie Cantemir este un monument – decretează la unison istoriile literaturii române... un titlu de glorie, reprezentând sugestia urcuşului spre veşnicie, dar...

Lansarea unei cărți despre “o zi istorică pentru români”

Sâmbătă, 20 iunie 2015, la Muzeul Județean «Alexandru Ștefulescu» din Municipiul Tg. Jiu a avut loc lansarea cărții: «22 iulie 1593 – ZI ISTORICĂ...

Lumini de veşnicia întunericului – Dascăli care au fost: Învăţătorul Gheorghe...

S-a ivit pe lume în istoricul an 1907, 22 februarie, în localitatea Ţicleni, judeţul Gorj, cel de al doilea copil, Gheorghe, din cei patru...