24.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024

Etichetă: piata prefecturii

Minerii și energeticienii, în stradă și după negocierile cu ministrul

Cel puțin 5000 de mineri și energeticieni vor ieși și azi în stradă pentru a protesta în centrul municipiului Târgu Jiu față de preconizatele...

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine la protestul sindicaliştilor FNME şi...

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj vor asigura măsurile de ordine publică şi de protecţie a participanţilor pe timpul manifestaţiei...

Departamentul Solidaritatea invită federaţiile din CEO la miting

După şedinţa de vineri de la Mătăsari, conducerea Departamentului Solidaritatea din cadrul Federaţiei “Univers” a luat decizia de a organiza un miting de amploare...

Protest ziua a doua, sub presiune: Burlan, transferat de la SDM...

Peste 500 de salariaţi ai CEO s-au prezentat şi în această seară în Piaţa Prefecturii pentru a doua zi, avizată, de protest, urmând ca...

Protestul FNME, de la 500 la 5000

Acţiunea de protest organizată ieri, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, de către Federaţia Naţională Mine Energie(FNME) s-a bucurat de un număr mult mai mare...

Protestul FNME, aprobat de municipalitate

Autorităţile municipale au aprobat solicitarea sindicaliştilor Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME). Aceştia pot picheta, de astăzi, sediul Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia (CEO)....

FNME a cerut aprobare pentru protestele din Târgu-Jiu

Reprezentanţii Primăriei municipiului Târgu-Jiu analizează solicitarea depusă de liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) de autorizare a unei serii de proteste împotriva propunerii administraţiei...

Unirea Principatelor, celebrată la Târgu-Jiu

Sâmbătă, 24 ianuarie, târgujienii vor putea participa la un moment istoric, artistic, evocator şi cultural cu ocazia împlinirii a 156 de la Unirea Principatelor...

Alaiul obiceiurilor de iarnă, la Târgu-Jiu

Circa 260 de colindători din toate zonele judeţului sunt aşteptaţi anul acesta să participe la „Alaiul obiceiurilor de iarnă” de la Târgu-Jiu, manifestare devenită...

În ciuda vremii / Sărbătoarea Zilei Naţionale, marcată la Târgu-Jiu cu...

Deşi vremea nu a fost una favorabilă, sute de târgujieni s-au adunat luni dimineaţă în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu pentru a participa la...

Iluminatul festiv, aprins de Cârciumaru

Târgujienii au avut un alt motiv de sărbătoare, pe lângă evocarea Zilei Naţionale de 1 decembrie. Aseară, la orele 18.00, primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin...

Expoziţie de tehnică militară şi armament, de Ziua Armatei României

Cu prilejul Zilei Armatei României, Garnizoana Târgu-Jiu şi-a deschis porţile pentru toţi cei care au dorit să admire tehnica şi armamentul din dotarea militarilor...

Ediţia de debut a Festivalului Toamnei la Târgu-Jiu are loc în...

Prima ediţie a Festivalului Toamnei are loc în municipiul Târgu-Jiu, în perioada 17-19 octombrie. Organizatorii au pregătit un program amplu şi o serie de...

Poliţiştii gorjeni, la întâlnire cu vârstnicii din Târgu-Jiu

În cea de-a treia zi din „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, poliţiştii gorjeni s-au întâlnit cu vârstnicii din municipiul Târgu-Jiu şi au discutat cu aceştia pe...

“Labirintul Anticorupţie”, vizitat de sute de gorjeni

Sute de gorjeni au trecut joi prin “Labirintul Anticorupţie”, amplasat pentru câteva ore în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu. În timpul acestei plimbări, oamenii...

„Labirintul Anticorupţie” în Piaţa Prefecturii

Un eveniment unic în România – „Labirintul Anticorupţie” – ajunge şi la Târgu-Jiu. Gorjenii care doresc să-şi consolideze cunoştinţele despre fenomenul corupţiei, modalităţile de...

250 de preşcolari din Târgu-Jiu au îndemnat cetăţenii să protejeze mediul

250 de preşcolari de la mai multe grădiniţe din municipiul Târgu-Jiu au participat, joi, la un marş în centrul oraşului cu ocazia Zilei Mondiale...

La Târgu-Jiu, Ziua Internaţională a Copilului, marcată printr-un regal de activităţi

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a organizat, vineri, 30 mai 2014, o serie de manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Ca de fiecare dată, micuţilor li...

Eroii, comemoraţi în centrul municipiului Târgu-Jiu

Eroii căzuţi în timpul celor două războaie mondiale, dar şi cei care şi-au dat viaţa în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 au fost cinstiţi...

Flashmob cu 900 de elevi, de Ziua Majoratului

Peste 900 de elevi de la liceele din Târgu-Jiu au luat parte sâmbătă după-amiază la un impresionant flashmob ce s-a desfăşurat în Piaţa Prefecturii...

168 de lăutari au cântat „Mărioară de la Gorj”

168 de membri ai tarafurilor din judeţul Gorj au susţinut miercuri seara un inedit spectacol de muzică lăutărească în centrul municipiului Târgu-Jiu. Sub bagheta...

Procesiune religioasă cu sute de credincioşi de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin...

Sute de credincioşi au participat marţi seara la o impresionată procesiune religioasă închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ce s-a desfăşurat pe străzile centrale...

Program încărcat la Zilele Municipiului Târgu-Jiu

Municipalitatea a pregătit un program special pentru ediţia din acest an a Zilelor Oraşului Târgu-Jiu. De astăzi până duminică, târgujienii vor avea parte de...

Ziua Europei la Târgu-Jiu, cu paradă militară şi muzică de fanfară

Sute de gorjeni au fost prezenţi, vineri, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu pentru a sărbători Ziua Europei, Ziua Independenţei şi Ziua Victoriei Naţiunilor...

Ziua Europei, sărbătorită în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu

Instituţia Prefectului Judeţul Gorj, alături de Consiliul Judeţean Gorj şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, va organiza, astăzi, o serie de manifestări dedicate Zilei Europei, Zilei...

FNME sub presiune, manifestanţii răriţi

Un număr de circa 500 de membri ai Federației Naționale Mine Energie au protestat, sâmbătă la prânz, în centrul municipiului, împotriva conducerii Complexului Energetic...

Pedeliştii nu au făcut scandal în Piaţa Prefecturii

Aproximativ 1.000 de democrat-liberali au protestat vineri seara în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu, unde au scandat lozinci împotriva Guvernului, dar şi a autorităţilor...

Blaga, Ungureanu, Stolojan şi Marinescu, la mitingul PDL de la Târgu-Jiu

Deşi nu credeau că vor obţine autorizaţie pentru mitingul de vineri de la Târgu-Jiu, democrat-liberalii gorjeni au primit girul autorităţilor municipale pentru a protesta...

Un bărbat a intrat în greva foamei în faţa Prefecturii Gorj

Gheorghe Gruianu, un localnic din comuna Prigoria şi-a făcut apariţia ieri, în faţa Prefecturii Gorj pentru a-şi spune oful, în legătură cu o problemă...

Lampioanele lansate la Târgu Jiu pentru Basarabia nu au prea zburat

O acțiune organizată joi seara în centrul orașului, menită să le aducă aminte românilor de cei 96 de ani scurși de la unirea Basarabiei...

PDL Gorj face miting peste drum de sediul PSD

Pedeliştii gorjeni vor, în continuare, să facă miting la Târgu-Jiu, dar pe 3 aprilie. Asta după ce solicitarea pentru mitingul care trebuia să aibă...

Primăria Târgu-Jiu, dată în judecată de PDL Gorj

PDL Gorj a înregistrat la Tribunalul Gorj, miercuri, cererea de chemare în judecată a Primăriei Târgu-Jiu, în vederea suspendării dispoziţiei primarului Florin Cârciumaru, de...

Festivalul Apicol debutează sâmbătă, la Târgu-Jiu

Municipiul Târgu-Jiu găzduieşte, în acest week-end, prima ediţie a Festivalului Apicol ce-şi propune a deveni un eveniment cu tradiţie. Constantin Bodescu, iniţiatorul evenimentului, spune...

81 de ani de protecţie civilă în România

Ziua Protecţiei Civile din România a fost sărbătorită vineri şi la Târgu-Jiu. Gorjenii care au trecut prin Piaţa Prefecturii din municipiu au avut prilejul...

Sindicaliştii FNME, prima zi în stradă

Prima zi de protest a Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME) la Târgu-Jiu nu s-a bucurat de succesul scontat, adică reluarea negocierilor cu administraţia. S-a repurtat...

Sindicaliştii FNME, păziţi de jandarmi

Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale Mine-Energie (FNME) au primit aprobare pentru a protesta astăzi şi mâine, precum şi în perioada 17-20 februarie, în Piaţa...