Veşti bune pentru sportivii de la ACS Raideri Târgu-Jiu

Dacă anul 2017 a fost mai sărac pentru amatorii de Rallycross din Gorj, în 2018 autorităţile locale şi-au întors …
Dacă anul 2017 a fost mai sărac pentru amatorii de Rallycross din Gorj, în 2018 autorităţile locale şi-au întors …
Sala Sporturilor din municipiul Târgu Jiu prinde contur. Deşi răbdarea gorjenilor a fost pusă la încercare de finalizarea lucrărilor …
Dacă activitatea echipei mari va fi monitorizată de Emil Dică, Pandurii va începe anul 2018 şi cu altă conducere …
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat pe site-ul oficial că Primăria Municipiului şi-a manifestat intenţia de a reface …
Primăria Municipiului Târgu Jiu anunţă că iluminatul ornamental amplasat pe clădirea Prefecturii şi cea a Primăriei va fi oprit …
Localitatea componentă municipiului Târgu-Jiu, Preajba a rămas de vineri în beznă ca urmare a unor defecţiuni apărute la reţeaua …
Casa Iris este în fiecare an, atât în perioada verii, dar mai ales în sezonul rece, un refugiu pentru …
Deşi consilierii municipali au votat încă din luna noiembrie a anului trecut documentaţia pentru avizarea lucrărilor de intervenţie şi …
Despărţirea pe care principalul creditor al clubului, Marin Condescu, o anunţa încă de la revenirea sa la Pandurii, cea …
Campionatul european de box Under 22 va avea loc la Târgu-Jiu. Municipiul nostru a câştigat lupta cu alte două …
În cazul unui dezastru, fie el nuclear, şefii judeţului şi locuitorii oraşului Târgu-Jiu ar avea unde să se adăpostească. …
Șase angajatori din Gorj au fost depistaţi de către inspectorii ITM, la sfârşitul săptămânii trecute, că foloseau persoane la …
Potrivit unei hotărâri din cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, 10.000 de lei au …
Weekendul viitor se anunţă a fi unul plin la Târgu-Jiu pentru iubitorii de mişcare şi nu numai! Doar la …
Raportul Camerei de Conturi Gorj, după verificarea de o lună de zile de la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din …
Problema cailor fără stăpân ori a celor lăsaţi în voia sorţii pe şoşelele municipiului Târgu-Jiu va deveni curând istorie! …
La Primăria Municipiului Târgu-Jiu sunt înregistrate în prezent un număr de 65 de cereri pentru cumpărarea locuinţelor de tip …
Gigel Jianu, primarul municipiului Motru, susține că va merge până în Consiliul Local cu grila sa de salarizare, în …
Părinţii târgujieni, care au un serviciu şi nu au cu cine să-şi lase micuţii pe perioada vacanţei de vară, …
Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS), a asigurat şi în acest an pensionarilor transport gratuit …
Toma Vasile, fermier din comuna Crușeț, s-a adresat, săptămâna trecută, cu o cerere Primăriei Târgu-Jiu, solicitând să i se …
Autorităţile de la Târgu-Jiu, împreună cu echipele Institutului Naţional al Patrimoniului, cei care întocmesc dosarul de includere a operelor …
Fotografii cu fosta instalație de nocturnă folosită pe vechiul stadion municipal, precum și cu o parte din scaunele pe …
Controlul Camerei de Conturi Gorj la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, început luna trecută, aflat încă în desfășurare …
Deoarece nu au un loc de muncă, obţin lunar venituri scăzute sau provin din familii dezorganizate, peste 100 de …
Cele două mari investiţii în zona sportivă a municipiului Târgu-Jiu se apropie cu paşi repezi de finalizare! Municipalitatea dă …
Preşedintele USMO, Marin Condescu, este convins că Pandurii Târgu Jiu va face faţă celei mai mari provocări din istorie: …
Un alt eveniment, menit să aducă în atenţia târgujienilor iubitori de mişcare şi nu numai, este programat a se …
Cei care mai cred în salvarea echipei de fotbal sunt consideraţi fie amatori de senzaţii tari, fie nebuni. Nu …
Autoritățile municipale au anunțat că luni, 3 iulie, va fi efectuată o nouă acțiune de dezinsecție contra căpușelor și …
În prezența colegilor de partid și a familiei dar și a consilierilor locali întruniți ieri într-o ședință extraordinară, Marcel …
Marcel Romanescu, primarul ales în urma scrutinului din 11 iunie de la Târgu-Jiu, își va depune, astăzi, la ora …
Având în vedere temperaturile extreme înregistrate în această perioadă, dar şi avertizările meteorologilor, Primăria Municipiului Târgu-Jiu ia măsuri anti-caniculă …
Preşedintele Asociaţiei “Liga Suporterilor Durii”, Valeriu Peptenatu, este convins că actualul club nu poate evita falimentul. Tocmai de aceea, …
PSD Gorj nu a făcut încă, public, analiza pierderii alegerilor din 11 iunie, dar a făcut-o președintele Institutului de …
Primăria Târgu-Jiu va demara de săptămâna viitoare cea de-a treia etapă a dezinsecţiei, care de această dată se va …
Primăria Târgu-Jiu a finalizat acţiunea de modernizare a şapte spaţii de joacă din municipiu. În aceste zile, locurile de …
Deşi fotbaliştii aduşi în iarnă s-au împrăştiat deja în toată ţara, iar directorul sportiv Robert Bălăeţ a părăsit clubul, …
Fostul președinte al PSRo Gorj, Marian Rotaru, în prezent director al Direcției de Patrimoniu al Primăriei Târgu-Jiu, susține că …
Fostul premier Victor Ponta a pus, luni, paie de focul deja aprins în PSD, acuzând despre o așa-zisă cenzură …
Marcel Romanescu, candidatul PNL la alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu, a obţinut, conform datelor …
Noul director interimar al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu a fost cadorisit de două ori de către Primăria …
Aurel Popescu, candidatul PSD la Primăria Târgu-Jiu, anunță prezența, în Târgu-Jiu, a unui lanț de restaurante american. Aurel Popescu …
Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE Gorj, prezent ieri la Târgu-Jiu pentru a-i susține pe cei doi candidați ai partidului …
Avem deja, conturată Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Tg Jiu și Plan de Mobilitate urbană durabilă pentru …
Candidatul PSD pentru Primăria Târgu Jiu, Aurel Popescu, împreună cu senatorul Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj, Cosmin Popescu, președintele …
Candidatul PSD pentru Primăria Târgu-Jiu, Aurel Popescu, deputații Elvira Șarapatin și Alin Văcaru, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, …
Candidatul PSD pentru Primăria Târgu-Jiu, Aurel Popescu, împreună cu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, deputatul, Alin Văcaru, directorul …
După ce anul trecut, două semafoare la buton au devenit funcţionale în două zone cheie şi deosebit de aglomerate …
Primăria Municipiului Târgu-Jiu în colaborare cu Clubul Sportiv Şcolar Târgu-Jiu, Direcţia pentru Tineret şi Sport Gorj şi Magazinul Decathlon …
Candidatul PSD pentru Primăria Târgu-Jiu, Aurel Popescu, împreună cu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, Mihai Weber, deputat PSD …
Teodora Ciobanu, fosta șefă a Direcției Publice de Protecție Socială din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Jiu, a fost condusă de …
Candidatul PSD pentru Primăria Târgu-Jiu, Aurel Popescu, împreună cu președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, secretarul de stat în Ministerul …
Candidatului PSD pentru Primăria Municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, i-au fost alături, vineri seara, conducerea organizației, dar și numeroși …
În urma demersurilor făcute de Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 325/11.05.2017. Prin acest act normativ …
Mai mulţi cetăţeni, fie din judeţ, fie din afara Gorjului, însă care au decedat pe meleagurile Târgu-Jiului, şi ai …
Marian Negrescu a rămas, marți, fără funcția de director al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, poziție ocupată încă …
Campania pentru alegerile parțiale nu va fi una liniștită, susține președintele Institutului de Analize și Investigații Publice Gorj, Dan …
Echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu trăieşte intens ultimele etape din play-out. Sunt momente în care ar trebui să …
În mai multe cartiere ale Târgu-Jiului, municipalitatea derulează în această perioadă lucrări de extindere şi modernizare a canalizării menajere. …
Conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu a stabilit ca Direcţia Publică de Patrimoniu să fie cea care va gestiona spaţiile din …
Săptămâna viitoare, pe 17 mai, în intervalul orar 04.00-07.00, în municipiul Târgu-Jiu se va efectua prima etapă a tratamentului …
PMP va propune candidaţi în aproape toate localităţile unde se vor organiza alegeri locale parţiale, ambiţia partidului fiind de …
Odată cu începere ediţiei 2017 a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu, pe Insuliţa Jiului zeci de comercianţi îşi vor face apariţia …
În vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, reînscrierea copiilor care frecventează …
Fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Viorel Caragea, a anunțat ieri, oficial, că va candida pentru funcția …
Primăria Municipiului Târgu-Jiu intenţionează să amenajeze un spaţiu verde, dotat cu mobilier urban, alei pietonale şi iluminat ambiental în …
În această dimineaţă, începând cu ora 9.00, va avea loc etapa pe municipiu a concursului “Cu viaţa mea apăr …
Deşi încă din decembrie 2016, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care maşinile care sunt parcate neregulamentar vor putea …
După câțiva ani buni în care a fost nevoită să facă naveta între instanțele de la Novaci și Craiova, …
Surse din PMP Gorj dau ca sigură informația potrivit căreia, candidatul partidului pentru alegerile din 11 iunie pentru Primăria …
Primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu a efectuat, miercuri, o vizită pe şantierul unde se derulează lucrările la construcţia a …
Cele două mari investiţii în zona sportivă a municipiului Târgu-Jiu prind contur şi se apropie cu paşi repezi de …
Fostul consilier cu atribuții de viceprimar în Drăguțești, Marcel Oproiu, exclus din PSD în momentul în care organizația și-a …
Deoarece asociaţiile de proprietari nu şi-au achitat contribuţia de 20 de procente pentru reabilitarea termică a cinci blocuri situate …
“Vom înroși străzile orașului Târgu-Jiu și ale comunei Drăguțești în campania pentru parțiale”, a declarat deputatul Elvira Șarapatin, președinta …
Primăria Municipiului Târgu-Jiu va oferi locuinţe medicilor care profesează la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Târgu-Jiu şi care …
Ziua de 1 Mai va fi marcată aşa cum se cuvine de autorităţile de la Târgu-Jiu care vor organiza …
În şedinţa ordinară de luni, Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat instituirea unui regulament pentru protejarea Ansamblului Monumental …
În şedinţa ordinară de Consiliu Local de ieri, ce a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, s-a aprobat …
Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat, ieri, un proiect de hotărâre ce prevede alocarea sumei de 120.000 de …
În cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu, din data de 24 aprilie 2017, a fost aprobată hotărârea privind …
La sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu au avut loc, în această perioadă, o serie de întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor de …
Însemnările pe Coloana Infinitului par să nu se mai termine. După ce în urmă cu o săptămână, o fetiţă …
În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc, ieri, la PSD Gorj, purtătorul de cuvânt al organizației …
Beneficiarii de servicii sociale din Târgu-Jiu, atât cei care iau masa la Cantina de Ajutor Social, cât şi cei …
Prin Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS), Primăria Municipiului Târgu-Jiu împarte în aceste zile un număr de 50 de …
În perioada 9-10 aprilie a.c., la Târgu Jiu, are loc o dezbatere pe tema promovării și dezvoltării destinațiilor turistice …
Ovidiu Aurelian Flori, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a ajuns, vineri, la Târgu-Jiu. Acesta a vizitat, împreună cu …
Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuinţe ANL vor fi diminuate şi vor fi calculate …
De la începutul acestei săptămâni şi până astăzi, 7 aprilie, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială …
Aflată la întrunirea PSD de la Sinaia, Elvira Șarapatin, deputat PSD de Gorj și președintă a organizației femeilor social-democrate, …
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat la începutul săptămânii curente lista proiectelor respinse în programul Casa Verde Clasic …
Mama unei fetițe de 12 ani, din Slatina, a primit o amendă de 500 de lei, pentru încălcarea regulilor …
Teatrul de Vară din municipiul Târgu-Jiu ar putea beneficia pe viitor de ample lucrări de modernizare. Investiţia s-ar ridica …
Municipiul Târgu-Jiu va găzdui pe data de 10 aprilie 2017 o amplă dezbatere privind promovarea şi dezvoltarea destinaţiilor turistice …
De câţiva ani, municipalitatea de la Târgu-Jiu a discutat despre extinderea adăpostului canin din zona CET. Acum, proiectul capătă …
Deşi de mai mulţi ani, s-a încercat construirea unui nou sediu al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj, pe …
Elevii Colegiului Comercial “Virgil Madgearu” din municipiul Târgu-Jiu se vor putea bucura începând cu anul şcolar 2017-2018 de o …
Deoarece nu au un loc de muncă, obţin lunar venituri scăzute sau provin din familii dezorganizate, peste 100 de …