10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024

Etichetă: program scoala altfel

Proiectul privind structura anului școlar 2017-2018, în consultare publică

Ministerul Educației Naționale a lansat în consultare publică, în perioada 2-24 februarie, proiectul de ordin privind structura anului școlar 2017-2018. Potrivit proiectului respectiv, anul școlar...

Se apropie vacanța de iarnă

Doar câteva zile îi mai despart pe elevii gorjeni de mult așteptata vacanță de iarnă. Vineri, este ultima zi de școală; începând cu data...

Metodologia de organizare a Programului ”Școala altfel”, publicată în Monitorul Oficial

Metodologia de organizare a Programului ”Școala altfel” a fost publicată, zilele trecute, în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, în acest an școlar programul respectiv are...

Octombrie, termen limită pentru stabilirea calendarului programului “Școala Altfel”

Unitățile de învățământ din județul Gorj au termen până în luna octombrie pentru a stabili perioada în care se va desfășura programul “Școala Altfel”...

A fost publicat ordinul privind structura anului școlar 2016-2017

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a emis, ieri, ordinul nr. 4.577/20.07.2016 privind structura anului şcolar 2016-2017. Potrivit ordinului respectiv, anul şcolar 2016-2017 va avea...

Dezbaterea publică privind structura anului școlar, aproape de final

Perioada de transmitere a propunerilor de îmbunătățire privind structura anului școlar 2016-1017 se apropie de final. Cei care doresc să-și exprime opinia cu privire...

Structura anului școlar 2016-2017, în dezbatere publică

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2016-2017. Cea mai importantă noutate...

Începe vacanţa de iarnă

Veşti bune pentru elevii din învăţământul preuniversitar. Doar câteva zile îi mai despart de o vacanţă de iarnă mai lungă cu o săptămână decât...

Festival de tradiţii şi obiceiuri de Paşti

Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu-Jiu a organizat sâmbăta, 12 aprilie, cea de-a doua ediţie a Festivalului „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti”. Evenimentul s-a...

„Şcoala Altfel” la Jandarmeria Gorj

Pe tot parcursul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj a desfăşurat diferite activităţi în cadrul programului „Şcoala Altfel”. În programul zilei de...

ONG-urile, invitate să se implice în programul „Şcoala altfel”

Organizaţiile non-guvernamentale din judeţ care doresc să se implice cu programe educaţionale în programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”...