14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024

Etichetă: programul national de dezvoltare locala

Investiție de peste 740.000 de lei, recepționată la Scoarța

Noi obiective de investiții, finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), au fost recepționate săptămâna trecută,...

Investiție de aproape 3 milioane de lei, finalizată la Bălănești

Noi obiective de investiții, finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), au fost recepționate, la finalizarea...

Reabilitarea DJ 673, la final! – Investiție de peste 51 de...

Nu mai puțin de opt noi obiective de investiții, finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL),...

Șantiere în școlile din Novaci

La început de an școlar, lucrările de reparație sunt în toi la Școala Gimnazială și grădinița nr. 2 din orașul Novaci. Finanțarea este asigurată...

Primăria Târgu-Jiu face lumină în cazul reasfaltărilor de pe Constantin...

Vineri, conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu a transmis un comunicat de presă cu privire la starea actuală a lucrărilor de refacere a stratului de uzură...

Drumuri reabilitate la Cătunele

Investiție de circa cinci milioane de lei în comuna gorjeană Cătunele. Patru drumuri de interes local, comunale și sătești, situate în intravilanul și extravilanul...

Un milion de euro pentru drumurile din Dănciuleşti

Primăria Dănciuleşti va investi circa un milion de euro pentru refacerea a nouă drumuri de interes local, în lungime totală de 7,630 kilometri. Lucrările...

Un nou drum județean va fi reabilitat

Consiliul Județean a demarat, miercuri, lucrările de reabilitare a drumului județean 672E, ce traversează localitățile Cornești, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănătești și Runcu. DJ 672E are...

Lucrări de canalizare de 12 milioane de lei, la Târgu-Jiu

În mai multe cartiere ale Târgu-Jiului, municipalitatea derulează în această perioadă lucrări de extindere şi modernizare a canalizării menajere. Dacă în cartierul Debarcader, acestea au...

Bani de la Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea Teatrului de Vară

Teatrul de Vară din municipiul Târgu-Jiu ar putea beneficia pe viitor de ample lucrări de modernizare. Investiţia s-ar ridica la costuri de peste 7,6 milioane...

Canalizare extinsă pentru cartierul Drăgoieni

O nouă investiţie capătă contur la Târgu-Jiu. Canalizarea menajeră a străzilor din cartierul Drăgoieni va fi extinsă, amplasamentul fiind deja predat către constructor încă...

Lucrări de canalizare de 10 milioane de lei în trei cartiere...

Municipalitatea a dat startul în urmă cu câteva zile lucrărilor de reabilitare a reţelelor de canalizare din cartierul Debarcader. Investiţia se ridică la circa...

Încă un drum recepţionat de CJ Gorj

Consiliul Judeţean Gorj a recepţionat, miercuri, 16 decembrie, lucrările de modernizare a DJ 673 A, Dragoteşti – Mătăsari. Finanţarea lucrărilor a fost asigurată din...

Cu sprijinul CJ Gorj / 45 de contracte de finanţare pentru...

În acest an, în baza Programului Național de Dezvoltare Locală, la nivelul județului Gorj, se vor realiza mai multe investiții privind reabilitarea/modernizarea drumurilor comunale...

Gorjul a primit 25 milioane prin PNDL

Prin Ordinul Viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 369/2014 a fost aprobată Lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea...