9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024

Etichetă: Victor Ponta

Ca la noi, la nimeni! – Cade statuia lui Kovesi?

Chiar dacă Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție(DNA), Laura Codruța Kovesi, a cam ruginit în înalte funcții, ea nu s-ar da plecată. A și...

Ponta, cu ochii pe ministere

Nici nu și-au intrat bine în pâine noii miniștri din Cabinetul Dăncilă, că Victor Ponta a și găsit motivele pentru care cel puțin două...

Deputat de Gorj, martor în dosarul lui Tăriceanu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, citarea fostului premier Victor Ponta în calitate de martor, pe 15 februarie, în dosarul în...

Ponta, reacție după excluderea din magistratură a procurorului “Portocală”

Procurorul Mircea Negulescu, zis și “Portocală”, de la DNA Ploiești, nu mai este de ieri în rândul magistraților din România, excluderea sa fiind decisă...

Ponta, discurs împotriva Guvernului „Dragnea III”

Deputatul de Gorj, Victor Ponta, a luat cuvântul, ieri, în plenul Parlamentului la ședința de învestitură a noului Guvern susținut de majoritatea PSD –...

Unirea, la minus 17 grade Celsius! – Deputații Ponta și Văcaru,...

Delegația ProRomânia Gorj, prezentă miercuri de Ziua Unirii la Iași, a fost alcătuită din 19 persoane, deputații Victor Ponta și Alin Văcaru reprezentând județul...

Cursul leu-euro l-a înfuriat pe Ponta

Fostul premier Victor Ponta crede că politicienii aflați la guvernare ar trebui să fie mult mai atenți cu problemele pe care le au oamenii...

Ponta, convins că tot Dragnea face și noul Guvern

Deputatul de Gorj, Victor Ponta, a avut duminică seara, o intervenție tranșantă la Antena 3 cu privire la modul în care va fi format...

Ponta va continua lupta împotriva „Guvernului Tel Drum”

Până acum Victor Ponta numise guvernele Grindeanu și Tudose ca fiind „Dragnea I” și „Dragnea II”, dar de acum încolo deputatul de Gorj trece...

“Dracul” Ponta a găsit traseiști în fruntea PSD

După ce secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, l-a comparat cu “Dracul” atunci când a vorbit despre el, acum a venit și vremea...

Ponta, “dracul” care a fost șef la PSD!

Victor Ponta este comparat nici mai mult nici mai puțin cu “necuratul” de un fost coleg de-al său de partid din PSD cu care,...

Ponta vrea un ministru de Interne cu credibilitate!

Deputatul de Gorj, Victor Ponta, crede că actualul ministru de Interne, Carmen Dan, nu ar trebui să mai rămână o clipă în fruntea instituției,...

Reacția lui Ponta, după ședința Parlamentului pentru omagierea regelui Mihai

Deputatul Victor Ponta a avut o reacție diferită de cea a multor parlamentari care au participat, luni, la ședința prin care Parlamentul României a...

Ponta, din nou de partea lui Tudose!

Victor Ponta a găsit, din nou, motiv să susțină un demers al premierului Mihai Tudose, care, în weekend, a fost la Belgrad, unde a...

Deputat de Gorj, cu activitate zero în Parlament

Parlamentarul de Gorj, Victor Ponta, nu a depus, în mod neașteptat, într-un an de zile nicio inițiativă legislativă. ,,Performanța,, respectivă o mai deține doar...

PSD face miting de amploare la Târgu-Jiu împotriva ,,statului paralel”

PSD Gorj pregătește un miting de susținere a Guvernului. Reprezentanții PSD Gorj au anunțat că, sâmbătă, vor organiza un miting la Târgu-Jiu. Evenimentul va...

Ca la noi, la nimeni – Nerespectarea Constituţiei, pericolul mare...

În anul acesta, prin participarea preşedintelui României, Herr Klaus Werner Iohannis, la mitingul neautorizat din iarnă în Piaţa Universităţii, practic s-au dat apă la...

Ponta, din nou de partea lui Tudose!

Stenogramele care au apărut în mass-media zilele acestea despre discuțiile pe care mai marii PSD le-au avut la București în ajunul Zilei Naționale au...

Ponta anunță „Haosul Fiscal Bugetar”

Victor Ponta e de părere că de la începutul anului viitor România va avea parte de ceea ce el numește a fi „Haosul Fiscal...

Ponta, pe “felie” cu chinezii

A lipsit două zile din țară și a fost tocmai până la prietenii chinezi, de unde nu s-a întors însă cu mâna goală, ci...

Lider PRU către Ponta – “Ești tare, Victore!”

Reacție neașteptată a liderului Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, față de fostul său prieten Victor Ponta, cel cu a cărei fotografie defila acum un...

Ponta regretă că Olguța nu l-a chemat la inaugurarea stadionului de...

Autoritățile din Craiova au inaugurat, vineri seara, noul stadion “Ion Oblemenco”, principalul politician prezent la ceremonie fiind Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, fost primar al...

Ponta – “E o ticăloșie fără margini”

Modificarea Codului Fiscal de către Guvern în ședința de ieri l-a nemulțumit profund pe fostul premier Victor Ponta, care critică în termeni duri decizia...

Ponta a comentat “dezastrul” PSD de la Deva, după cel de...

Duminică, au fost alegeri și pentru Primăria Deva, candidatul PSD susținut de toată conducerea centrală a partidului fiind învins la scor de către reprezentantul...

Ca la noi, la nimeni – Nepotriviţi, în funcţii total nepotrivite!

Nu mai este chiar deloc o noutate că românii, de-a lungul istoriei lor, în foarte multe ocazii şi-au ales cârmuitori nepotriviţi. Fie la conducerea...

Pro România, înregistrat la Tribunalul București

Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea de înregistrare a partidului Pro România, formaţiune lansată de Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu. Decizia nu...

Ca la noi, la nimeni – “Corupţia ucide” – o ameninţare...

Au trecut doi ani bătuţi pe muchie de la cumplitul accident de la “Colectiv”! La întrebarea dacă s-a schimbat ceva au răspuns sute şi...

Îi cere explicații „bărbătești” lui Ponta

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, îi cere lui Victor Ponta să clarifice o serie de acuzații care i-au fost aduse, săptămâna trecută,...

Ponta nu susține legea recursului compensatoriu

Noua lege, denumită pompos a recursului compensatoriu, în baza căreia vreo 3500 de deținuți vor fi eliberați din închisorile românești în perioada următoare, nu...

Ponta îl propune pe Tudose președinte al PSD

Fostul premier Victor Ponta, deputat independent de Gorj, consideră că dacă Liviu Dragnea va rămâne preşedintele Partidului Social Democrat “totul va merge din rău...

Ponta a inventariat “trădătorii” din preajma lui Dragnea

În plin scandal la București despre posibila remaniere de Guvern, fostul premier Victor Ponta iese la rampă cu o analiză menită să arate cine...

Ponta, cu dovadă de la DNA că nu l-a turnat pe...

Acuzat de foștii săi colegi de partid, după ce a fost audiat ore în șir luna trecută la DNA, la finalul cărora nu a...

Ponta, război total cu Dragnea

Bâlbele actualei echipe guvernamentale și evoluția economiei naționale în direcția nedorită de nimeni, cu efecte asupra buzunarului fiecărui român, l-au făcut pe Victor Ponta...

Dragnea îi cere lui Ponta să-l denunțe la DNA!

Oricât de prieteni au fost în trecut și orice planuri și-ar fi făcut pentru a guverna România după ce o vor scăpa de Traian...

Ponta a explicat numirea lui Kovesi la DNA

Pentru că aproape toți foștii săi colegi din PSD i-au reproșat în timp că a susținut-o pe actuala șefă a DNA în funcție, în...

Deputat de Gorj, PROmpt la DNA

Fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, a declarat, luni, după ce a fost audiat la DNA, că el nu duce bătălia politică cu...

La sunetul clopoțelului  – Pesediștii au fugit de Ponta

Fostul premier Victor Ponta, aflat ieri, la Târgu-Jiu, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu”, l-a avut alături doar pe deputatul...

Un deputat crede că trebuie angajați oameni în exploatare la CE...

Într-o conferință de presă Ponta a vorbit și despre soarta bună pe care ar putea să o aibă Complexul Energetic Oltenia, după ce prețul...

Ca la noi, la nimeni – Deschiderea şcolilor, prilej de scandaluri!

Fiind ieri ziua începutului de săptămână, parlamentarii nu s-au prezentat la treabă, ci s-au deplasat în colegiile lor electorale pentru a participa la deschiderea...

Ciocea nu se grăbește să intre în Pro România

Primarul de la Bustuchin, Ion Ciocea, declară că rămâne independent, deși în biroul său tronează o fotografie pe care o are făcută împreună cu...

Ca la noi, la nimeni – Cine ne sunt politicienii?

Motto: „Pe fauna cuvântătoare: //Pe fauna cuvântătoare/ Apasă greu osândă grea/ Prostia e molipsitoare/ Pe când înţelepciunea ba//”.Motto: „Pe fauna cuvântătoare: //Pe fauna cuvântătoare/...

Văcaru divorțează de PSD după 17 ani de relație! – Deputatul...

Parlamentarul de Gorj, Alin Văcaru, și-a luat, ieri, rămas bun, pe o rețea de socializare, de la PSD, partidul în care a activat în...

Un deputat de Gorj își pierde funcția

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor Ioan Munteanu a anunţat, marţi, în plen că Victor Ponta, deputat de Gorj, nu mai este membru al...

Deputatul Ponta, încă neînscris în Pro România

Partidul Pro România se va înființa, oficial, pe 7 septembrie, când Tribunalul București a stabilit termen pentru judecarea cererii de înregistrare a acestei organizații....

Ponta e la Pro România! S-a săturat de aplauze!

Deputatul de Gorj, Victor Ponta, și-a oficializat, duminică, relația cu Partidul Pro România, cel despre care s-a tot vorbit în ultima vreme că va...

Deputatul Ponta, critic la adresa PSD

Deputatul Victor Ponta critică deciziile liderilor social-democraţi, susţinând că, din cauza “greşelilor”, PSD ar putea avea soarta Partidelor Socialiste din Grecia, Polonia, Ungaria, Spania...

Davidoiu a demisionat de la Tarom, Ponta îl ceartă pe Tudose

Eugen Davidoiu, directorul Tarom, a demisionat din funcție, ieri, la șase luni după numirea în funcție. Gorjeanul Davidoiu, fost director general al SNLO până...

Grindeanu nu se bagă în partidul lui Ponta

Deși i-a fost alături atunci când partidul a decis să îi retragă sprijinul politic, Sorin Grindeanu nu pare să fie încântat de ideea de...

Ponta le cere social-democraților să frâneze mașina PSD condusă de Dragnea

Deputatul Victor Ponta a declarat, marţi, că Partidul Social Democrat este condus greşit, susţinând că el nu doreşte să rupă formaţiunea politică, ci să...

Ministrul Energiei i-a dat replica lui Ponta cu “suprasarcină”

Reacție a ministrului Energiei, Toma Petcu, după ce deputatul de Gorj, Victor Ponta, l-a criticat în ultima vreme, afirmând că în sistemul energetic național...

Ponta și Dragnea, responsabili de scindarea PSD

Europarlamentarul Cătălin Ivan consideră că Liviu Dragnea, liderul PSD, şi Victor Ponta, deputat de Gorj, sunt responsabili de o posibilă scindare a Partidului Social...

Dragnea: Ponta s-a autoexclus din PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că fostul premier Victor Ponta nu a fost exclus din partid, ci s-a autoexclus, menţionând că în...

Deputatul independent de Gorj devine Pro în maxim o lună

Deputatul Daniel Constantin a declarat, duminică, că Victor Ponta, deputat independent de Gorj, va face un anunţ în maxim o lună de zile şi...

Ponta îl vrea pe Tudose și șef la PSD

Fostul premier Victor Ponta a comentat la sfârșitul săptămânii trecute nevoia de stabilitate pe care o are România în momentul actual pentru a nu...

Ponta, primele discuții pentru noul partid

Un fost ministru pe care l-a avut în Guvern în perioada în care a fost prim-ministru a confirmat că a discutat cu Victor Ponta...

Ca la noi, la nimeni – Judecată târzie, judecată strâmbă!

Parafraza din titlul de astăzi este inspirată de un vechi principiu al justiţiei, dar şi după aforismul „Justiţia târzie este nulă”, aparţinând lui William...

Ponta, în război cu “securistul” care l-a lăsat fără doctorat

O decizie recentă a Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității i-a dat apă la moară deputatului Victor Ponta în războiul pe care îl...

Dosarul de evaziune al lui Ponta, clasat de Parchetul General

Fostul premier Victor Ponta, deputat independent de Gorj, l-a criticat, miercuri, pe procurorul Gheorghe Uncheşelu, care a deschis şi “lucrat” timp de doi ani...

Ponta, la al doilea partid politic!

Oricât ar fi părut de greu de imaginat cu câteva luni în urmă, informația conform căreia Victor Ponta nu mai este membru PSD a...

Investiția chinezilor la Rovinari poate să înceapă

Deputatul Victor Ponta a dat asigurări, în timpul ultimei sale vizite la Târgu-Jiu, că investiția chinezilor într-un nou grup energetic la Rovinari poate să...

Ponta nu votează guvernul “Dragnea 2”

Un anunț care nu mai miră pe nimeni, mai ales după vizita neașteptată pe care a făcut-o la Târgu Jiu, miercuri, pentru a participa...

Romanescu, primul primar liberal din istoria municipiului Târgu-Jiu, învestit în funcție!

În prezența colegilor de partid și a familiei dar și a consilierilor locali întruniți ieri într-o ședință extraordinară, Marcel Romanescu, membru al Partidului Naţional...

Gorjul are un deputat independent

Victor Ponta, deputat de Gorj, a declarat ieri, la Târgu-Jiu, că nu va contesta decizia de excludere din PSD, deoarece partidul ar fi luat-o...

Ponta, convins că joi putem avea Guvern nou!

Deși a făcut tot ce a putut pentru ca Sorin Grindeanu să stea cât mai mult la Palatul Victoria, actualul șef al Secretariatului General...

Deputatul Mihai Weber: „Nu am absolut nimic cu Alin Văcaru, ...

După ce deputatul PSD, Alin Văcaru, a declarat că, din punctul său de vedere, nu ar exista motive să fie exclus din partid, președintele...

Ponta, despre retragerea demisiilor – “Nu s-au făcut destul de râs”?!

Încă șef al Secretariatului General al Guvernului până la numirea unui nou cabinet, Victor Ponta a comentat deciziile mai multor miniștri demisionari din Executivul...

Guvernul Grindeanu a fost demis! Alin Văcaru riscă să fie exclus...

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a trecut, ieri, de Parlament, cu 241 de voturi pentru și 10 împotrivă. La scurt timp după vot,...

Ponta, dezamăgit după ce a picat Guvernul Grindeanu

Majoritatea parlamentară PSD-ALDE a reușit, ieri, să voteze moțiunea de cenzură menită să ducă la demiterea Guvernului condus de Sorin Grindeanu, în cadrul căruia...

Ponta, convins că moțiunea de cenzură nu trece!

Eșecul negocierilor pe care liderii coaliției guvernamentale le-au avut, ieri, cu reprezentanții UDMR în vederea susținerii moțiunii de cenzură contra Guvernului Grindeanu l-a făcut...

Văcaru – “Era normală o consultare a Biroului Executiv”

Deputatul social-democrat Alin Văcaru crede că filiala județeană ar fi trebuit să ia o decizie în privința delimitării de Victor Ponta doar după o...

Ponta, din nou la Guvern?

Deputatul Victor Ponta ar putea ajunge din nou la Palatul Victoria, dar nu ca șef al Executivului, ci ca secretar general al Guvernului. Presa...

Ponta iar nu a fost trecut pe invitație: “Nu m-a invitat...

Deputatul social-democrat Victor Ponta a declarat, marţi, că nu va participa la şedinţa Comitetului Naţional Executiv(CEx) al social-democraţilor de astăzi, unde se va decide...

Ponta ridică batista de pe țambalul PSD ca să cânte despre...

Fostul premier Victor Ponta a pus, luni, paie de focul deja aprins în PSD, acuzând despre o așa-zisă cenzură care ar fi fost impusă...

Ponta a devenit “Pro”!

Deputatul de Gorj Victor Ponta a salutat inițiativa unor prieteni de-ai săi de pe scena politică de a înființa un nou partid, alimentând astfel...

Răuț, martor astăzi în procesul Șova-Ciurel-Ponta

Ion Răuț, fostul director al Direcției de Pază a Complexului Energetic Oltenia, va fi prezent, astăzi, în fața instanței Înaltei Curți de Casație și...

Reacția lui Ponta la grațierea corupților!

Victor Ponta a avut o reacție categorică în privința votului dublu pe care l-au dat senatorii din Comisia Juridică pentru grațierea faptelor de corupție,...

Concluzia lui Ponta după alegerile din Franța

Deputatul Victor Ponta a comentat într-o postare pe pagina sa de Facebook rezultatul alegerilor prezidențiale din Franța, fiind de părere că ceea ce se...

Excepție de neconstituționalitate admisă în Dosarul “Turceni-Rovinari”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, miercuri, o cerere a fostului senator Dan Şova de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie...

Proiectul lui Militaru, preluat de sindicatele independente, este interesant pentru Ponta...

Proiectul întocmit de fostul deputat Constantin Severus Militaru, preluat cu doi ani în urmă de sindicaliștii Nicu Bunoaica și Ion Dumitru de la Federația...

Ca la noi, la nimeni / Lăsaţi-l pe Tudorel Toader, ministrul...

Este adevărat că manifestările Laurei Codruţa Kovesi, șefa DNA, în direcţia “poliţiei politice” nu-s noi, dar cu ea ne-au pricopsit Traian Băsescu şi Victor...

Disputa dintre Ponta și Dragnea continuă

Săgețile pe care Victor Ponta și Liviu Dragnea și le aruncă în ultima vreme au dus la escaladarea conflictului dintre fostul și actualul președinte...

Ponta și Dragnea nu își mai vorbesc…de câteva zile!

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a recunoscut, ieri, că nu și-a mai vorbit în ultima săptămână cu fostul premier Victor Ponta, aceasta fiind încă o...

Ca la noi, la nimeni – Ministrul Justiţiei iartă Parchetele?!

Este greu de presupus că principalii acuzatori în cazul controversatei Ordonanţe nr. 13/2017, ambii făcând parte din Ministerul Public şi mă refer aici la...

Demisia în alb a lui Ponta din PSD, ruptă de Dragnea!

Deputatul de Gorj Victor Ponta s-a ținut de cuvânt și i-a înaintat șefului său de partid demisia în alb din PSD, pentru a o...

Demisie în alb din PSD

Mișcare de răsunet făcută, ieri, de fostul premier Victor Ponta, care a anunțat nici mai mult nici mai puțin că își înaintează demisia în...

Ponta zice că nu l-a denunțat pe Tăriceanu

Fostul premier Victor Ponta a dezvăluit, ieri, că a fost propus de DNA pentru a fi martor protejat în dosarul care îl vizează pe...

Ponta vrea un premier care să dea cu pumnul în masa...

Discuţiile din ultima vreme despre o Europă cu două viteze, fiecare țară din UE urmând să își aleagă propria viteză în funcție de ambiția...

Ponta, ironic din nou față de DNA

Fostul premier Victor Ponta a reacționat, ieri, la decizia procurorilor anticorupție de a trimite spre Parchetul General dosarul ce vizează modul în care în...

Ca la noi, la nimeni – De ce se spală pe...

Să-i fi venit Laurei Codruţa Kovesi minţile la cap? Îndoim-aş. Aşa cum mă îndoiesc de buna credinţă pe care-o mimează cu atâta sârg preşedintele...

Fostul ministru al Sănătății, citat din nou la Tribunalul Gorj

Nicolae Bănicioiu a fost citat, miercuri, în dosarul în care Victor Ponta a fost audiat ca martor. Fostul ministrul al Sănătății are aceeași calitate,...

Ca la noi, la nimeni – Cozile de topor!

E greu de priceput cum de Laura Codruţa Kovesi, favorita Băsescului şi a lui Iohannis, nu a fost măcar întrebată despre dezvăluirile lui Sebastian...

Fluerătoru către Victor Ponta, înainte de procesul de la Tribunalul Gorj:...

Fostul sindicalist Cristea Fluerătoru s-a prezentat, ieri, la Tribunalul Gorj, la un nou termen în procesul în care este judecat pentru evaziune fiscală. Înainte...

Victor Ponta, audiat ca martor la Tribunalul Gorj

Fostul premier, Victor Ponta, s-a prezentat, ieri dimineață, la Tribunalul Gorj, pentru a fi audiat ca martor în procesul unui bărbat trimis în judecată...

Ponta cere măsuri urgente pentru CEO

Deputatul de Gorj, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la Târgu-Jiu, că trebuie luate măsuri urgente pentru redresarea situaţiei Complexului Energetic Oltenia menționând că dacă...

Ca la noi, la nimeni – Lovitură dură pentru Şefa DNA!

Am devenit imuni la recomandările din Rapoartele MCV. Ba le mai şi criticăm, uneori cu temei, dar abia primul ministru Sorin Grindeanu a abordat...

Procurorul care îl ancheta pe Ponta la Ploiești a demisionat

Procurorul din cadrul DNA Ploiești, care s-a ocupat inclusiv de dosarul ce îl viza pe fostul premier Victor Ponta, a demisionat din Direcția Națională...

Ponta nu a putut anula ordinul prin care i s-a retras...

Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, cererea prin care fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin...

La un an și jumătate de la excludere/Profesorul Chirițescu cere să...

Universitarul Dorel Chirițescu vrea să revină în rândurile PNL Gorj, partid care l-a dat afară în octombrie 2015, pe motiv că l-a lăudat pe...

Ponta a mai găsit un motiv pentru suspendarea lui Iohannis

Cu puțin timp înainte de a se produce nenorocirea din clubul bucureștean Bamboo, distrus într-un incendiu puternic la sfârșitul săptămânii trecute, deputatul Victor Ponta...

Ca la noi, la nimeni – (In)Justiția nu vrea Legea răspunderii!

N-o să fac greșeala de a pierde vremea cu dezvăluirile fostului deputat Sebastian Ghiță, condamnat în lipsă și dat în urmărire europeană și internațională....