Tânăr din Târgu-Cărbunești, reținut în urma unui control în trafic

440

Un tânăr de 26 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, în localitate, fără a avea permis. Oamenii legii au dispus încătușarea bărbatului pentru că nu se află la prima abatare. „La data de 19 septembrie, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbunești au depistat în trafic un tânăr de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului, fără a poseda permis de conducere. În baza probatoriului administrat în dosar, având în vedere și faptul că nu este la prima abatere de la normele legale, s-a dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri, suspectul a fost audiat de procurori.
L.F

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here