Tânăr din Vâlcea, prins în timp ce transporta ţiţei furat

523

Un tânăr de 22 de ani, din Vâlcea, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni transportând câteva sute de litri de produs petrolier a cărui provenienţă nu a putut să o justifice.

Recipientele în care se afla produsul petrolier au fost găsite de poliţişti în maşina tânărului, după ce l-au  tras pe dreapta pentru control de rutină în trafic. Tânărul nu a vrut să spună de unde a luat produsul petrolier, însă oamenii legii bănuiesc că acesta l-a cumpărat de la un angajat al unei unităţi petroliere din zonă. „La data de 22 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 8  Poliţie Rurală Stoina au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Alunu, judeţul Vâlcea, în timp ce transporta cu un autoturism pe D.J. 675 C, localitatea Bustuchin, în mai multe recipiente din plastic, 540 de litri de produs petrolier a cărui provenienţă nu a putut fi justificată. Cele 19 recipiente cu produs petrolier au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar produsul petrolier a fost predat unui parc petrolier din localitatea Bustuchin”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here