Tânăr găsit spânzurat, la Târgu-Jiu

854

Un tânăr de 22 de ani, din Târgu-Jiu, s-a sinucis, vineri. Primele verificări arată că ar fi luat această decizie după un eșec în dragoste. În jurul prânzului, acesta a fost găsit spânzurat de o grindă, într-o magazie, din locuința sa, descoperirea șocantă fiind făcută de tatăl său. Deocamdată, nu a fost găsit un bilet de adio. Poliția efectuează cercetări, întocmind dosar penal. ”Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și continuă cercetările într-un dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă)”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Prietenii acestuia sunt în stare de șoc. ”Adio, suflet drag și prieten drag! Adio deoarece ai ales să pleci cât timp aveai mii de motive să trăiești și o mulțime de oameni care te iubeau. Adio suflet vesel, odihnește-te în pace și regăsește-ți liniștea pe care aici nu ai găsit-o. Ai lăsat în urma ta o mulțime de amintiri frumoase, de peripeții și mai ales prostii, ai lăsat o mulțime de prieteni care acum te plâng și te vor plânge foarte mult timp de acum încolo, deoarece ştiu că nu te vor mai revedea, că nu vor mai avea parte de ideile tale nebune, de compania ta, de toate lucrurile făcute împreună cu tine. Ai fost un om plin de viață și nu vreau să spun doar că ai fost, înca ești pentru că pentru noi toți tu încă ești aici și vei rămâne aici pentru tot restul vieții. Nimeni nu va înțelege niciodată de ce ai făcut lucrul ăsta, de ce ai ales să rezolvi lucrurile așa, dar asta numai tu ai știut. Ai ales să nu îți urmezi visele din cauza unui impas, ai ales să ne lași pe noi toți fără cuvinte și cu o durere mare în suflet. Adio, prieten drag!”, este mesajul postat de Ștefania, pe pagina de Facebook a târgujianului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here