Tăriceanu a donat bani la Târgu-Jiu pentru „Cumințenia Pământului”, Dian nu!

515

Preşedintele ALDE şi al Senatului României, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, s-a deplasat, ieri, în județul Gorj, pentru a se întâlni cu candidații la alegerile locale. Acesta a susținut o conferință de presă, la sediul partidului, în municipiul Târgu-Jiu, iar la final s-a oprit direct la o bancă din apropiere ca să doneze bani pentru achiziționarea sculpturii “Cumințenia Pământului”. Gestul lui Tăriceanu nu a fost urmat însă și de către copreședintele ALDE Gorj, senatorul Dian Popescu, care a preferat doar să asiste, impasibil, la fapta șefului său de partid.

tariceanu 3“Vreau ca gestul meu să fie un gest simbolic, unul care poate îi va inspira și pe alți concetățeni. În primul rând, fac un apel la colegii mei din ALDE, din organizația din Gorj, din Târgu-Jiu și la cei din țară să facă o contribuție, în așa fel încât această lucrare să poată să fie cumpărată de la actualii proprietari și să rămână în patrimoniul românilor. Dacă fiecare român ar depune cinci lei s-ar rezolva problema, că nu suntem 22 de milioane, mai sunt și copii. Cei peste 18 ani, dacă ar depune fiecare cinci lei, s-ar rezolva problema”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Suma donată, ținută la secret
Acesta a refuzat să precizeze însă câți bani a oferit pentru “Cumințenia Pământului”. “Eu nu am să depun cinci lei, am să depun mult mai mult, dar nu vreau să epatez pe nimeni, poate am și alte tariceanu 2posibilități și nu e o provocare. Nu arunc mănușa nimănui. Decât ca gest. E un gest simbolic, care să fie un impuls și pentru ceilalți cetățeni. Să facă la fel. Poate în Târgu-Jiu, sensibilitatea să fie mai mare față de acest gest și sper ca el să fie corect receptat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Surse susțin că ar fi depus 450 de lei.
După ce a donat bani, Călin Popescu Tăriceanu s-a îndreptat către Peștișani. Acesta a declarat că va merge și la Hobița, pentru a vizita, pentru prima dată, Casa Memorială Constantin Brâncuși. Pentru ca opera lui Brâncuși, “Cumințenia Pământului” să poată fi păstrată în țară ar trebui să se adune din donații șase milioane de euro, până pe 30 septembrie.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here