Tarife reduse pentru pieţari

398

Comercianţii din pieţele 9 Mai, Debarcader şi Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu vor plăti mai puţin către Primărie în primele două luni ale anului viitor. Ca şi iarna trecută, consilierii locali au aprobat diminuarea cu 20% a tarifelor practicate de Edilitara Public pentru comercianţii din pieţele din Târgu-Jiu, care sunt cu taxele la zi, inclusiv pe luna decembrie 2014. Diminuarea se aplică pentru lunile ianuarie şi februarie 2015, cu excepţia celor care au făcut obiectul unei licitaţii. “Reducem tarifele pentru luna ianuarie şi februarie; am făcut asta în fiecare an, o vom face şi acum pentru că au fost solicitări de la comercianţii din Piaţa Centrală şi zona 9 Mai, atât de la societăţile comerciante cât şi de la producătorii particulari. Este ştiut că lunile ianuarie şi februarie sunt luni geroase, cu un comerţ mai slab, venituri mai mici, cumpărături mai puţine, şi am făcut tot posibilul, fără a afecta veniturile societăţii noastre, să reducem şi acum cu 20% taxa pe masă pentru comercianţi. În prezent, taxa pe zi pe masă este de 7,1 lei la societăţi şi 5,6 lei la producători”, a declarat Alexandru Zaharia, şeful Edilitara Public.
În referatul anexat hotărârii aprobate ieri de consilierii municipali, se arată că mai mulţi “comercianţi au depus solicitări la Primăria Târgu-Jiu şi la sediul Edilitara Public pentru diminuarea taxei pe lunile ianuarie şi februarie 2015, deoarece în această perioadă nu-şi pot desfăşura activitatea datorită condiţiilor meteo nefavorabile şi a lipsei fondului de marfă, temperaturile foarte scăzute din această perioadă, ducând la degradarea produselor şi afectarea implicită a consumatorilor, totodată aceştia reclamând, după sărbătorile de iarnă şi o prezenţă în număr extrem de redus a cumpărătorilor, care ar urma să beneficieze de produsele agricole şi industriale comercializate în piaţă”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here