Taximetriştii, obligaţi să intre în posesia autorizaţiilor pentru 2011

363

politia taxiTaximetriştii din Târgu-Jiu sunt obligaţi, în scurt timp, să îşi vizeze autorizaţiile de funcţionare.

Astfel, cei care desfăşoară activităţi de taximetrie pe raza municipiului trebuie, de la jumătatea lunii viitoare, să achite Primăriei Târgu-Jiu 140 de lei pentru a putea circula legal un an întreg. Taximetriştii se plâng în schimb că lunar câştigă tot mai puţini bani iar această taxă îi împovărează.

Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu i-au anunţat de acum pe taximetriştii care desfăşoară această activitate pe raza oraşului să nu uite să îşi vizeze din timp autorizaţiile de taximetrie. “Autorizaţiile se vor elibera la biroul nostru din cadrul Primăriei Târgu-Jiu începând cu data de 15 decembrie. Taximetriştii au la dispoziţie o lună de zile pentru a intra în legalitate şi îi rugăm să nu lase această activitate pe ultima zi”, a declarat Florin Paşolea, şeful Compartimentului Transporturi din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Cheltuieli de decembrie

În Târgu-Jiu s-au eliberat anul trecut 400 de autorizaţii pentru activitatea de taxi, dintre care 390 sunt pentru transportul de persoane, iar 10 pentru marfă. Toţi posesorii acestor documente, care expiră în scurt timp, trebuie să plătească pentru a majora valabilitatea acestui act. “Nu am bani pentru asta dar voi face rost. Mă mai ajută soacra mea”, a declarat unul dintre taximetriştii întrebaţi cum se va descurca cu banii pentru achitarea autorizaţiei. “Sunt multe cheltuieli în decembrie dar facem tot posibilul să fie bine. O să achit că altfel nu mai pot munci”, a declarat un alt coleg de-al acestuia.

Taximetriştii care se vor prezenta la Primărie mai târziu de 15 ianuarie riscă să primească amenzi din partea poliţiştilor şi a agenţilor comunitari.

A.Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here