Termen prelungit pentru depunerea cererilor de finanţare pe submăsurile 16.4 şi 16.4

503

Veşti bune pentru fermierii gorjeni! Sesiunea de primire a cererilor de finanţare a proiectelor pentru submăsurile 16.4 (pentru sectorul agricol) şi 16.4 a (pentru sectorul pomicol) a fost prelungită până pe 31 ianuarie 2018. Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an aferentă submăsurii 16.4 “Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol” este de 1,9 milioane euro, iar pentru 16.4a “Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul pomicol”, de două milioane euro.
Dacă, iniţial, termenul limită de depunere a cererilor de finanţare pentru aceste submăsuri era 30 noiembrie 2017, acesta s-a prelungit până la data de 31 ianuarie 2018. Pentru submăsurile 16.4 şi 16.4a – “Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol”, sesiunea din acest an, suma alocată este de 3,9 milioane euro.
Obiectivul acestor submăsuri este acela de a promova cooperarea între actorii locali, în scopul comercializării produselor agroalimentare prin intermediul lanţurilor scurte de aprovizionare. Ambele submăsuri susţin atât cooperarea dintre fermieri, procesatori, comercianţi alimentari cu amănuntul, restaurante, hoteluri sau alte forme de cazare în mediul rural, cât şi realizarea de parteneriate cu organizaţii neguvernamentale şi autorităţi publice. Tot Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea, până la data de 29 decembrie, ora 16.00, a sesiunii de primire a proiectelor prin schema GBER aferentă submăsurii 4.2 “Sprijin pentru investiţii în prelucrarea, comercializarea şi dezvoltarea de produse agricole”, suma alocată pentru această schemă este de 70 de milioane euro.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here