Testarea psihologică pentru postul de agent la Serviciul Logistic de la IPJ Gorj, susținută la Mehedinți

579

Trei bărbați și o femeie s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, prin încadrare directă, cu recrutare din sursă externă, pentru ocuparea unei funcții de agent de poliție – agent II, în cadrul Serviciului Logistic, la Compartimentul Administrarea Patrimoniului Imobiliar. Reprezentanții IPJ au anunțat, ieri, că, în urma dispoziției directorului Centrului de Psihosociologie al MAI și a conducerii IGPR,  evaluarea psihologică va fi susţinută la sediul Școlii de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră  din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți,  vineri, la ora 12.30.  ”Accesul în sala unde se va susţine proba privind testarea psihologică se va realiza pe baza actului de identitate valabil. Candidaţii vor avea asupra lor numai pix/stilou cu mină/cerneală culoare albastră, fiind interzis a deţine orice alte obiecte: materiale documentare, mijloace de calcul, de comunicare, înregistrare, filmare, genţi, sacoşe. Candidaţii care nu vor prezenta cartea de identitate în original nu vor putea susţine testarea psihologică. Candidații care nu se prezintă la data și ora stabilită, conform graficului, nu  pot fi reprogramați pentru susținerea evaluării psihologice la o dată ulterioară. Pe perioada testării psihologice sunt interzise aparatele de calcul, iar telefoanele mobile vor fi închise. Evaluarea psihologică este unică, indiferent de postul pentru care candidează și se finalizează prin emiterea unui aviz psihologic de tip apt/inapt. Eventualele contestații cu privire la avizul psihologic de inaptitudine se formulează în scris, în nume propriu și va cuprinde în mod obligatoriu numele, prenumele și CNP-ul candidatului contestatar, data și scopul evaluării psihologice, precum și motivele pe care se întemeiază contestația, și se depun, sub sancțiunea decăderii, în termen de trei zile lucrătoare de la luarea la cunoștință a acestuia, la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj – Serviciul Resurse Umane”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.  Concursul va consta în rezolvarea unui test scris, de tip grilă, elaborat de către Comisia Centrală din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, din tematica şi bibliografia recomandată şi va avea loc pe 3 noiembrie 2018. Durata de rezolvare a testului este de trei ore, începând cu ora stabilită în graficul de concurs. Pentru a fi declarat admis, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here