Tichetele sociale pentru Paşte ajung la beneficiarii târgujieni

466

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS), va împărţi săptămâna viitoare către solicitanţii din municipiu tichete sociale destinate Sărbătorilor Pascale.

Beneficiari sunt acei târgujieni care au depus cereri pentru acordarea tichetelor până la 15 martie şi al căror venit net pe membru de familie se situează sub suma de 400 de lei pe lună. “În perioada 26-30 martie se vor împărţi tichete sociale către familiile care au depus solicitări în acest sens. În total se vor împărţi 780 de tichete, valoarea fiecărui tichet fiind de 40 de lei. Conform bugetului aprobat, pe anul în curs putem acorda un număr total de 3.250 de tichete sociale”, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Beneficiază de tichete sociale familiile sau persoanele singure care îndeplinesc următoarele condiţii: venitul net lunar pe membru de familie nu depăşeşte 400 de lei; nu au în proprietate o altă locuinţă în afara celei de domiciliu; nu deţin terenuri intravilane cu suprafaţă totală mai mare de 1.000 m2; nu deţin autoturism cu o vechime mai mică de 10 ani. De asemenea, pe lângă tichetele ce vor fi acordate, 50 de familii cu situaţii materiale precare din municipiul Târgu-Jiu, vor primi înaintea Paştelui, din partea autorităţilor, şi pachete cu alimente tradiţionale, fiecare pachet urmând a avea o valoare de 200 de lei cu TVA. “Sumele prevăzute şi aprobate prin HCL nr. 60/12.02.2018 privind aprobarea bugetului, a programului de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare şi a programului acţiunilor edilitar-gospodăreşti pe anul 2018, necesare pentru susţinerea acestor acţiuni sunt 130.000 de lei pentru tichete sociale şi 20.000 de lei pentru pachetele cu alimente tradiţionale, în acest mod putând fi acordate un număr de 3.250 de tichete sociale cu valoare nominală de 40 de lei/tichet, respectiv 100 de pachete cu alimente tradiţionale cu o valoare de până la 200 de lei/pachet, preţ cu TVA”, se arată în referatul întocmit de conducerea Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here