Timpuri grele!

492

Titlul de astăzi nu se vrea unul total negativist şi mi l-a sugerat o replică dată de un consătean, la o cafea, om pe care nu-l ştiu decât din vedere. M-a avertizat că vor veni vremuri şi mai grele. Ca un bolnav de optimism ce mă aflu, trag nădejdea din toată inima să nu fie adevărat.

Şi, totuşi, dacă omul, niţel creol şi umblat prin ale străinătăţuri, are dreptate? Anul agricol 2016, unul slab din pricina secetei şi a calamităţilor, pune România în situaţia de a importa mai multe produse agricole. Ceea ce ne va crea mari probleme prin creşterea deficitului comercial. Şi culmea, în loc de o toamnă blândă, se anunţă una extrem de ploioasă – cel puţin luna noiembrie -, iar iarna nu va fi deloc blândă aşa cum anunţau meteorologii.
PERICOLUL RUS, ABSENT LA POLITICIENI. M-a impresionat, ba chiar m-a marcat un interviu al analistului militar sau de politică externă Radu Tudor acordat agenţiei DCNews. Printre altele, deşi este convins că Federaţia Rusă nu va ataca niciodată un stat membru NATO şi în care Statele Unite ale Americii au trupe, Radu Tudor se arată contrariat de lipsa dotărilor militare într-o ţară în care nişte nemernici au furat miliarde de euro, sub patronajul unui regim criminal. În plus, susţine domnia sa, pericolul rus este cu totul absent de pe agenda politicienilor români!
RENAULT MUTĂ PRODUCŢIA ÎN MAROC! O publicaţie a Grupului francez Renault anunţă că din 2017 mută producţia modelului Logan MCV şi în Maroc, dar va continua producţia şi în România. Iniţial, vestea crease panică pentru că ar fi dispărut nişte locuri de muncă la Mioveni. Printr-o precizare ulterioară, un oficial al Grupului Renault ne-a mai liniştit anunţând că se va continua producţia şi în România.
Totuşi, atât Renault, cât şi Ford de la Craiova au insistat anii trecuţi asupra creării unei infrastructuri moderne, care să le permită transportul pe autostrăzi al autoturismelor produse.
ANALIZĂ ECONOMICĂ GRAVĂ! Ne aducem aminte cum secretarul de stat Gabriel Biriş, gorjean la obârşii, lucra la un proiect de modificare a Codului Fiscal, în urma căruia şi-a dat demisia. Bietul Gabriel Biriş nu era de capul lui, aşa cum a şi mărturisit, ştia şi primul ministru şi ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu. Ministru care miercuri seara a dat un interviu la TVR 1, susţinând că nu s-a renunţat şi totul va fi rezolvat printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Măi, să fie! Mult mai profund, analistul economic Dr. Ilie Şerbănescu, fost ministru al Reformei, a luat la puricat intenţiile mârşave de-a dreptul. Nefiind eu analist economic, îmi permit să citez din Ilie Şerbănescu: „(…)Guvernul Cioloş este reprezentantul fără echivoc al actualului proprietar al economiei României, care este capitalul străin (în linii esenţiale cel vestic-european), fapt ce şi explică provenienţa de la Bruxelles a celor mai mulţi miniştri, inclusiv a premierului. În contextul dat, guvernul Cioloş a venit de la Bruxelles cu sarcini precise: să blocheze creşterile prevăzute de salarii în sectorul public sau să le contrabalanseze, spre a nu crea impulsuri similare în sectorul privat (căci salariile mici constituie cheia controlării în sistemul colonial al României) şi să înceteze în actuala perioadă absorbţia de fonduri europene (care, probabil, au fost deja extrase de la Bruxelles pentru finanţarea refugiaţilor ajunşi în Germania şi în alte ţări vestice.”
La această analiză economică şi social-politică făcută cu competenţă „la sânge”, nu mai este nimic de comentat. Cu regrete,
ION PREDOŞANU

P.S. Abia ieri am aflat, cu stupoare, felul deplorabil în care s-au desfăşurat Serile la Brădiceni. Şi că se încearcă, la fel ca acum doi-trei ani, să fie mutate la Curtişoara. Rămâne să mă mai documentez şi subiectul nu merită ratat. (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here