Gânduri îndoielnice avea Toma, când Domnul S-a arătat din nou ucenicilor Săi adunaţi după opt zile. L-a lăsat mai întâi pe Toma, în zilele de la mijlocul săptămânii, să fie învăţat de tovarăşii săi, îngăduind astfel să ardă de setea întâlnirii cu El.
Şi când sufletul său s-a aprins de dorul puternic al priveliştii, atunci la momentul potrivit, Cel dorit S-a descoperit celui care-L dorea. Şi a făcut acest lucru în acelaşi mod ca şi înainte, uşile fiind încuiate şi le-a zis din nou, ca prima dată: “Pace vouă” ca să se identifice evenimentul cu minunea, ca să se adeverească vestea apostolilor şi ca să se reconstituie exact a doua Sa vizită. “A zis apoi lui Toma: Adu degetul tău aici şi vezi mâinile Mele”.
O înălţime necuprinsă a iubirii de oameni! O, lărgime nemăsurată a îngăduinţei! N-a aşteptat apropierea ucenicului, n-a aşteptat să se apropie cel care avea nevoie, să-l roage şi să se întâmple ceea ce dorea, nu l-a lipsit nici pentru puţin de împlinirea dorinţei, ci Însuşi Cel dorit l-a tras lângă El cu forţa pe cel iubit El Însuşi i-a tras prin glasul Său degetul care Îl dorea pe rană, El Însuşi, cu limba Sa împărătească, a tras mâna robului, zicându-i: “pune degetul tău aici şi vezi mâinile Mele”.
Toma, am auzit, nefiind de faţă ca om, dar prezent ca Dumnezeu, acestea pe care le-ai spus fraţilor tăi: am fost cu voi cu dumnezeirea, chiar dacă am fost departe cu omenirea. Vrei să-ţi amintesc cuvintele tale? N-ai zis “Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede? N-au ieşit cuvintele acestea de pe buzele tale? Aceste cuvinte nu exprimă gândurile tale? Aşadar, pentru acestea am venit din nou, pentru cele de care te îndoieşti, de aceea am venit din nou lângă voi, sunt aici tocmai pentru acestea pe care le doreşti.
Pentru unul ca tine am venit şi acum aproape, Eu, Care am coborât din ceruri, pentru oaia cea ratăcită, fără să părăsesc cerurile. Aşadar, nu ezita să afli acestea pe care le doreşti, nu te ruşina să te miri de acestea pe care le cauţi! Nu şovăi să pui degetul tău deasupra mâinilor Mele. Eu rabd şi degetele curioase, aşa cum am răbdat şi cuiele, sufăr curiozitatea prietenului, aşa cum am suferit atacul vrăjmaşilor. Când am fost răstignit de către vrăjmaşi, nu m-am indignat, şi cum nu voi suferi cercetarea ta?
“Pune degetul tău aici şi vezi mâinile Mele”, care au fost rănite pentru voi, ca să vindice rănile sufletelor voastre. “ Vezi mâinile Mele” şi cugetă dacă sunt Cel care S-a răstignit de bună voie, sau nu cumva sunt altul? “ Vezi mâinile Mele” pe care le-am lăsat să păstreze semnele nebuniei iudaiceşti, încât atunci când, prin obrăznicia lor obişnuită, iudeii în ziua judecăţii Mele vor zice că: “ Noi, Doamne, nu Te-am răstignit” atunci le voi arăta acestora, care s-au pornit asupra Mea mâinile, urmele rănilor şi îi voi ruşina pe iudei când mă vor vedea în faţa. Priveşte mâinile Mele şi să nu crezi că adevărul Învierii este închipuire! Ţine mâinile acestea ca pe o chezăşie a naşterii voastre din nou, ţine mâinile acestea ca pe o ancoră care a fost trasă din adâncul iadului. Nu te înfricoşa de nicio iarnă a vieţii de aici, nicio tulburare lumească să nu te înfricoşeze, nu te tulbura de vânturile potrivnice, nu te îngriji deloc de furtunile şi de piedicile talazurilor vrajmaşilor. Pluteşte cu curaj în largul mării vieţii, navighează ţinând puternic ancora duhului, pluteşte luând aminte la cer ca la un ţărm, pluteşte înfricoşindu-te doar de naufragiul tăgăduirii Mele. Batjocoreşte moartea ca un mort, bate-ţi joc de stricăciune, ca de una fară putere, bucură-te pentru moartea Mea, ca de începutul vieţii lăutrince şi “adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea”. Scoate cu mâna ta din fântâna aceasta a vieţii vinul pe care îl doreşti şi potoleşte-ţi setea. “Adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea”, aşează-ţi mâna ta în lăcaşul vindecător al firii şi alungă otrava voinţei tale. Eu rabd atingerea mâinii care mă iubeşte, Eu care am arătat rana suliţei.” Adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea”, încât să poţi să spui celor care stau împotriva adevărului că după Înviere M-ai cercetat şi M-ai pipăit cu acrivie.” Adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea”, pentru că pentru tine am păstrat-o aşa, Eu Care am vindecat sufletele şi trupurile altora, preştiind ca Dumnezeu că vei voi să o vezi în această stare, încât văzând tu urmele patimii trupului Meu, să vindeci patima sufletului tău. “Adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea”, pe care am păstrat-o astăzi aşa cum vezi, încât atunci când voi reveni din ceruri şi voi şedea ca judecător al viilor şi al morţilor, să vadă iudeii, înaintea ochilor lor să se arate faptele lucrării lor rele şi să se osândeasca pe ei înşişi.”Şi nu fi necredincios, ci credincios”! Necredinţa este un rău care scufundă cugetul, iar credinţa îl înalţă la ceruri. Necredinţa orbeşte sufletul, iar credinţa luminează cugetele.
Necredinţa şi pe cele nevăzute le vede curate. Necredinciosul este în deplină neştiinţă. ”Nu fi necredincios, ci credincios!”, alungă norul necredinţei şi priveşte razele curate ale credinţei. Ia-ţi toate cele necesare ca să devii apostol vrednic al dumnezeirii Mele, fă-te aşa cum trebuie să fie cel care se însoţeşte cu Mine şi a avut experienţele pe care le-ai avut tu. Ai fost chemat la fel cu ceilalţi apostoli, ai fost cinstit la fel ca aceştia, deci înarmează-te la fel ca ei. La fel ca aceia ai văzut şi tu, ţi s-a încredinţat ca prieten al Meu întreaga taină, ca şi acestora, la fel ca aceştia ai propovăduit punerea mea. Să nu spui pentru a doua oară: “dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, nu voi crede”. Cât sunt cu voi, aşa cum vrei poţi să Mă cercetezi, cât ai lângă tine Viţa cerească, cercetează-I toate ramurile şi strugurii ei. Mă voi înălţa la ceruri, de unde am venit pe pământ. Mă voi ridica acolo de unde sunt, Mă voi înălţa cu firea mea omenească acolo de unde am coborât de dragul vostru, spre îndumnezeire.
Mă voi ridica cu acest trup, Eu care fără Acesta am purces de acolo, dar n-am încetat să rămân acolo. Mă voi înălţa cu însăşi ştirea voastră, în Sânurile Părinteşti, Eu care Mă aflu în Sânurile Tatălui, pentru că am împlinit lucrarea pentru care am făcut tot acest drum.
După ce Toma a atins mâinile Împăratului şi coasta dumnezeiască şi a fost cuprins de cutremur şi bucurie, prin vederea acestora pe care le-a dorit, îşi mişcă îndată limba spre preamărire, strigând către Domnul: ”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, Tu eşti Domnul şi Dumnezeul meu, Tu eşti şi Om şi iubitor de oameni. Tu eşti vindecătorul firii, Cel minunat şi nemaiîntâlnit. Tu nu tai cu bisturiul patimile, nu arzi cu focul rănile, nu scoţi din plante puterea medicamentelor, nu legi cu legături văzute rănile suferinde, ci ai la dispoziţie bandajele nevăzute ale milostivirii, care în mod nevăzut întăresc mădularele îndurerate. Cuvântul Tău este mai ascuţit decât sabia, ai învăţătura mai puternică decât focul, ai privirea mai apropiată decât balsamul. Creator fiind, fără cheltuială şi plată, sfinţeşti creatura Ta, fiind factor, fără să te osteneşti, plămădeşti din nou făpturile Tale. Tu ai curăţit leproşii cu voinţa Ta, Tu ai făcut şchiopii să alerge, Tu ai dat slăbănogilor să-şi poarte paturile lor, Tu ai poruncit orbilor din naştere să-şi spele vălul lor întunecat, Tu i-ai alungat pe demoni din făpturile Tale, Tu ai fost prins cu voie de către vrăjmaşi, Tu ai pătimit toate de la evrei, de bună voie, de dragul Meu.
“Domnul meu şi Dumnezeul meu”, am recunoscut pe Stăpânul meu, L-am recunoscut pe Pescarul şi Păzitorul meu, pe Împăratul şi Domnul meu!
“Domnul meu şi Dumnezeul meu”, cred, Doamne, iconomiei Tale, cred pogorâmântului Tău, cred în împlinirea firii mele, cred în crucea Ta căreia mă închin, cred patimilor Trupului Tău, cred morţii Tale celei de a treia zi, cred Învierii Tale. Mai mult nu cercetez, cred şi nu rostesc cuvinte deşarte, cred, nu cântăresc, cred, nu mă uimesc, cred ochilor mei şi mâinilor mele. Acestea pe care le-am văzut m-au învăţat să nu grăiesc în desert, am învăţat din acestea pe care le-am pipăit să mă închin şi nu să le compar cu măsuri şi talere omeneşti. Doar un Domn şi Dumnezeu cunosc, pe Stăpânul Hristos, a căruia este slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!
Iconom Stavrofor, preot, Gheorghe Stoichin, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu
