Toni Greblă: Parlamentul va primi o bila neagră în raportul Comisiei Europene

434

Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Toni Greblă, consideră că raportul Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în Justiţie va fi unul negativ pentru România, iar unele ţări din Europa se vor folosi de asta pentru a ne refuza accesul în Spaţiul Schengen.

“Un raport rău are consecinţe în plan politic – în primul rând, posibilitatea de a încheia capitolul Justiţie şi Afaceri Interne este aproape exclusă. Cei care din raţiuni de politică internă amână intrarea în Schengen se vor folosi de raport ca pretext de a amâna încă o ată (…) Vom avea de suferit inclusiv în planul imaginii. Suntem singura ţară care mai are un capitol de închis de la aderarea la Uniunea Europeană”, a spus Greblă. Întrebat care sunt vinovaţii pentru acest raport care se anunţă negativ, aşa cum au spus şi preşedintele Traian Băsescu sau ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, Greblă consideră că Parlamentul are un rol important, întrucât a refuzat să dea avize de urmărire penală pentru mai mulţi politicieni, dar şi să înceteze mandate, cum a fost cazul senatorului PNL Mircea Diaconu, care primise o decizie definitivă din partea justiţiei, dar pe care colegii săi senatori au refuzat s-o pună în aplicare. “Sunt mai mulţi factori – unul depinde de noi, altul de percepţia pe care am creat-o. Faptul că Parlamentul nu a dat avize (de urmărire penală sau arestare – n.r.) şi nu a încetat mandate e o bilă neagră. Restul ţine de unele ministere. Falsa colegialitate a unor parlamentari duce România într-o situaţie de nedorit”, consideră Greblă.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here