Tot mai multe persoane, afectate de depresie

546

Toamna este recunoscută ca fiind un sezon al depresiilor. Medicii gorjeni confirmă faptul că în această perioadă a anului creşte numărul persoanelor depresive. Specialiștii spun că această boală trebuie abordată ca o prioritate de sănătate publică globală.

Medicul Mihai Moisescu spune că în această perioadă a anului foarte mulţi pacienţi fac depresie. Potrivit specialistului, depresia sezonieră, denumită şi tulburare afectivă sezonieră, este o stare de disconfort psihic şi fizic care se asociază cu schimbarea de anotimp, de obicei toamna şi iarna. Statisticile spun că cele mai afectate sunt femeile, însă şi tinerii cad pradă acestor stări deloc plăcute. Toamna, organismul trebuie să se readapteze la mediul extern, iar persoanele mai fragile nu fac întotdeauna faţă cu succes acestor schimbări. „Orice schimbări climaterice dau modificări psihologice. Trebuie să înţelegem că depresia este o boală care trebuie tratată cum se cuvine”, spune Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Gorj. Se poate încerca, de asemenea, o prevenire a depresiei sezoniere prin administrarea unor suplimente de vitamine, minerale, oligoelemente, printr-o dietă bogată în vitamine, minerale, printr-un program ordonat, cu somn suficient şi activitate fizică în aer liber.
Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii susţin că pe plan mondial, doar o mică proporţie din cei afectaţi de depresie sunt trataţi sau diagnosticaţi.

Simptomele depresiei sezoniere
Depresia sezoniera se manifestă asemănător oricărei forme de depresie: o tristeţe permanentă, în special dimineaţa, dificultăţi de concentrare, pierderea interesului pentru orice gen de activitate zilnică, iritabilitate, oboseală şi lipsă de energie, tulburări de somn: cum ar fi hipersomnia, adică dormitul excesiv, creşterea apetitului, bulimia, atracţia pentru dulciuri, creşterea în greutate, iar uneori chiar gânduri suicidare. „Într-adevăr, suntem într-o perioadă în care numărul depresiilor este tot mai mare şi are tendinţă ascendentă şi numărul tentativelor de suicid”, confirmă medicul Mihai Moisescu.
Cercetătorii au studiat legătura dintre depresie şi sănătatea inimii, ajungând la concluzia că, dintr-un total de 93.676 de femei, aproape 16% au avut un nivel ridicat al stării depresive. Rata deceselor datorate bolilor de inimă a fost, în consecinţă, cu 50% mai mare în rândul femeilor depresive.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here