Trădați de ratări și executați de arbitru, pandurii au pierdut la Giurgiu – Nedrept!

402

Pandurii a făcut o primă repriză fantastică la Giurgiu, și-a ridiculizat adversara, însă cu un om în minus aproape întreg meciul a cedat pe final.

Trupa lui Grigoraș și-a luat tare adversara încă din primele minute ale partidei și Momcilovic și-a redescoperit vocația de golgheter punctând în minutul 8 cu o lovitură de cap peste portarul Lung, după un corner executat de Nistor. A venit însă minutul 22 și o fază care, foarte probabil, a schimbat soarta meciului. Budescu a sprintat spre poarta pandură, Erico a încercat o deposedare din spate, iar arbitrul Robert Dumitru a decis eliminarea fundașului brazilian. Reluările au demonstrat însă că Erico a atins mingea, în plus Budescu a început căderea cu mult înaintea presupusului contact. Chiar și dacă a fost offside, părerea generală este că mingea se ducea în lateral și nu se impunea eliminare, ci doar un cartonaș galben. Grigoraș a reacționat la decizia arbitrului și a fost eliminat și el, așa că Pandurii a continuat partida și fără antrenorul principal pe bancă.
Dincolo de eliminarea ce avea să cântărească enorm în economia meciului, Pandurii putea să tranșeze soarta partidei. Minutul 25 a fost cel puțin la fel de ghinionist ca și cel al eliminării lui Erico. Roman a lovit bara reluând din marginea careului mic, apoi mingea a ajuns la Nistor care a luat și el bara la țintă pentru ca șutul ulterior al lui Răduț să fie respins de Lung. Roman a mai ratat o ocazie imensă nereușind să împingă mingea în poartă din doar 2 metri, iar Răduț a mai țintit o dată bara porții lui Lung junior închizând o primă repriză pe care trebuia să o câștige la cel puțin 2-3 goluri.
Prima reacție a Astrei a venit abia în minutul 57, când Budescu a șutat, dar Stanca a reușit să respingă, însă și în a doua repriză, prima mare ocazie a aparținut tot pandurilor. Roman a fost din nou neinspirat la finalizare în minutul 68, când a reluat cu capul peste poartă din 6 metri după o centrare a lui Shalaj. La scurt timp, în minutul 72, Astra avea să egaleze, Joaozinho a trimis în poartă din interiorul careului mic după o minge trimisă acolo de Cristescu, după un corner executat de Budescu. Răduț a fost aproape de a marca la doar un minut, dar Lung a scos în corner un șut la colțul scurt din interiorul careului trimis de fostul stelist. Dacă Pandurii nu a marcat, a făcut-o din nou Astra, în minutul 89, când Bukari a șutat din marginea careului mare. Răduț a mai avut o oportunitate în ultimul minut al prelungirilor după o fază fixă, apoi Robert Dumitru s-a grăbit să pună capăt jocului fără a mai lăsa echipa gorjeană să execute un corner obținut la un luft al lui Laurențiu Rus, care a fost aproape de un autogol.

Meciul cu Oțelul, reprogramat de ligă
Of-ul pandurilor a fost ascultat de conducătorii fotbalului românesc și partida cu Oțelul Galați, contând pentru etapa a IX-a a Ligii 1, a fost reprogramată.
Programat inițial a se disputa vineri, 26 septembrie, meciul dintre Pandurii și Oțelul se va desfășura pe stadionul din Târgu Jiu trei zile mai târziu, pe 29 septembrie. Cererea depusă de echipa gorjeană avea ca motivație timpul foarte scurt, sub 48 de ore, dintre meciul cu Astra Giurgiu și partida de cupă cu Șoimii Pâncota, și distanța mare dintre Giurgiu și Pâncota pe care jucătorii Pandurilor o aveau de făcut în această perioadă. Meciul de lunea viitoare cu Oțelul este programat a se juca cu începere de la ora 18:30.
În același timp, Liga Profesionistă de Fotbal și televiziunile ce dețin drepturile TV pentru Liga 1 au stabilit și programul etapelor a X-a, a XI-a, respectiv a XII-a. Astfel, Pandurii va juca sâmbăta, pe 4 octombrie, la ora 18:30 meciul cu Universitatea Cluj din deplasare în etapa a X-a, tot sâmbăta, pe 18 octombrie, de la aceeași oră, meciul de pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș din runda a XI-a, în vreme ce în etapa a XII-a va juca duminica, pe 26 octombrie, de la ora 18:30, în deplasare, cu Dinamo.
Cristi Constantinescu

“Astăzi am primit o mostră de nesimţire din partea brigăzii de arbitri. Nu ştiu dacă a fost sau nu cartonaş roşu la acea fază. Nu ştiu de ce doar pe mine a pus ochii arbitrul de margine. A fost o mostră de arbitraj, așa cum spunea un oficial al Astrei la un alt meci, golănesc, șmecheresc. S-a văzut și la final, când a fluierat finalul de teamă să nu egalăm. În rest trebuie să-mi felicit echipa pentru jocul foarte bun. Nu meritam sub nici o formă să pierdem, meritam să câștigăm acest meci. Dacă jucam 11 la 11 sau dacă n-ar fi fost această manieră a arbitrului central, cred că am fi câştigat. Mi-e scârbă de acest arbitru! A avut emoţii cînd am dat de trei ori mingea în bară. Cred că el a avut cele mai mari emoţii. Măcar să recunoască faptul că a avut o zi mai mult decât slabă, că a fost tendenţios. Am simţit o manieră şmecherească la acest meci”, Petre Grigoraș, antrenorul Pandurilor.

Astra Giurgiu – Pandurii Târgu Jiu 2-1 (0-1)
Stadion „Marin Anastasovici”, Giurgiu, spectatori: 2.000
Au marcat: Joaozinho (min. 71), Bukari (min. 89) / Momcilovic (min. 8)
Astra: Lung jr. – L. Rus, Toure, Oros (min. 59 Cristescu), Joaozinho – Laban (min. 46 Florescu), Takayuki – Enache (min. 46 Chițu), Budescu, de Amorim – Bukari. Antrenor: Daniel Isăilă.
Pandurii: Stanca – Pleașcă (min. 60 Buleică), Christou, Erico, Momcilovic – Anton (min. 75 Iorga), Elton – Răduț, Nistor, Nicoară (min. 65 Shalaj) – Roman. Antrenor: Petre Grigoraș.
Cartonașe galbene: Budescu (min. 14), Laban (min. 45), L. Rus (min. 54), Bukari (min. 89), Joaozinho (min. 90+2) / Răduț (min. 51), Christou (min. 60), Shalaj (min. 80), Nistor (min. 85)
Cartonaș roșu: Erico (min. 22)
Arbitri: Robert Dumitru – Florin Păunescu, Vlad Bîrleanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here