Traficanţi de cannabis din Mehedinţi, reţinuţi de DIICOT Gorj

549

Procurorii DIICOT şi poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Gorj au surprins, marţi, doi dintre membrii unei grupări specializată în trafic de droguri, în timp ce vindeau cannabis. În cursul aceleiaşi zile, în urma efectuării a şase percheziţii la locuinţele suspecţilor, s-au descoperit mai multe plante de cannabis. Patru persoane,  membre ale grupului infracţional, au fost reţinute pentru 24 de ore.
Marţi, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au prins în flagrant, în comuna Floreşti, judeţul Mehedinţi, doi bărbaţi, de 33, respectiv 20 de ani, în timp ce vindeau 13 grame de cannabis, în schimbul a 780 de lei.
În aceeaşi zi, s-au efectuat percheziţii, pe raza comunei Floreşti, la locuinţele a şase persoane, cu vârste între 18 şi 35 de ani, membre ale grupului infracţional. La acţiune au participat şi poliţişti de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate, în vederea cercetărilor, 8 telefoane mobile, 18 cartele SIM, un laptop, 420 de lei şi 2 plante de cannabis (dintre care una uscată). Patru persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, în vederea audierii. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de acestea s-a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore. În continuare, se efectuează cercetări faţă de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituire, sub orice formă, a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit legii, grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, trafic transfrontalier de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc. Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor D.I.P.I.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here