Traian Băsescu în cărţile lui Fr.Kafka

594
Traian-Basescu-sursa-basescuAbsurdul şi grotescul, nesaţiul, nimicnicia, răutatea şi dorinţa de învrăjbire definesc temperamentul şi caracterul marinarului preşedinte. Este capabil Traian Băsescu să verse lacrimi de crocodil, psihic-bolnav, vorbind de mama sa moartă care de fapt este vie şi care, ca orice mamă vie, îl primeşte cu bucurie când ajunge, el, ori EBA, viitoarea soţie a lui SIDA, în Constanţa.

Nu cred că este nevoie de un prea mare efort de gândire pentru a decanta o atare ticăloşie grotească, o astfel de tulburare psihică şi de comportament! Băsescu depăşeşte absurdul şi grotescul ce constituie substanţa cărţilor lui Fr.Kafka. Fenomenele politice ce se derulează în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic te împing cu gândul la scrierile lui Kafka şi lumea pe care el o zugrăveşte. Îţi fuge gândul la „Castelul” şi la „Metamorfoza”, zăboveşti, cu luare-aminte la „Colonia penitenciară”. „Castelul” mi-a dat mult de gândit. Avem şi noi Castelul nostru. Un Castel tot pe deal, tot în „ceaţă”, tot plin de toate mizeriile şi misterele Puterii. Castelul nostru se cheamă Cotroceni, iar Puterea care astăzi mişună pe coridoarele lui se cheamă Băsescu înconjurat de o camarilă ce refuză logica şi evidenţa. În Castelul lui Kafka, Puterea este una anonimă, una abstractă, suficientă sieşi, una care nu coboară la cei de la poarta dealului. La noi, sub auspiciile smintite ale marinarului, este puţin altfel. Puterea din Castelul scandalagiilor de la Cotroceni este una personalizată, una vie şi dezastruos înţeleasă, una care zilnic coboară dealul şi se bagă printre noi. Puterea noastră hăhăie, râde, uneori plânge frizând grotescul, merge pe la petreceri, zăboveşte prin restaurante, pupă pulpele florăreselor. Ea bea, mănâncă, dansează, merge pe la biserici, pe la mănăstiri fără a fi stăpânită de valorile smereniei, pioşeniei ori sfinţeniei. Vizitează drumuri, poduri, pieţe, televiziuni aşa ca să-l vadă şi să-l audă hăhăind tot natul. Puterea de la noi nu-i mai puţin plină de mistere, absurd şi grotesc. Puterea nevrednicului marinar, în ciuda aparenţelor, nu-i limpede, e lipsită de perspectiva umanului, deontologiei civilizate şi progresului socio-economic, nu ne este la îndemână. Hăhăind marinarul cultivă răutate, angoasă, vrajbă, josnicie, perfidie. Multora nu ne este clar cum de s-a aşezat deasupra noastră o atare Putere becisnică şi obraznică. Mulţi se miră cum de au votat-o. Suntem agasaţi că în Castelul nostru în loc de un om de stat avem un penibil circar, un fel de „animal politic”. Sintagma „animal politic” cu trimitere directă la marinarul Preşedinte nu este inventată de mine. Ea circulă prin mass-media de mai multă vreme. Ea decretează, dacă o judecăm la rece, că puterea denumită Traian Băsescu nu este normală, ea sfidează valorile acestui popor. Puterea Băsescu calcă în picioare demnitatea, civismul, bunul-simţ, onestitatea, democraţia. Puterea pe care călăreşte Băse şi camarila nu-şi are originea în zonele umanului şi/sau raţionalului. Ea îşi are sursa în sfera instinctului, a unei curioase şi vetuşte animalităţi politice. Puterea Băsescu este excesiv preocupată de sine, de propria ei perpetuare. Marinarul Preşedinte etalează un nesăbuit egoism al puterii, un egocentrism ce poartă majore suferinţe şi nesăbuinţe psihiatrice. Acestea sunt semnele animalităţii lui. Din cauza dorinţei de tot mai multă putere, domnului marinar nu i-a fost niciodată destul cu preşedinţia. A vrut mereu şi guvernul, şi parlamentul, şi partidul, ba chiar toate partidele, a vrut presa, justiţia, poliţia, a vrut să aşeze sub bocancii lui mocirloşi şi imorali tot ce ţine de zona puterii. Din cauza aceleiaşi nestăpânite dorinţe, neica Băse n-a coborât niciodată dealul Cotroceniului cu steagul păcii în mână, ci cu cel al provocării şi dezbinării, al deontologiei ruşinoase şi dezastrului socio-economic şi moral. Din Castelul ocupat de Băse nu s-au revărsat zile senine, ci zile cu furtună ori hăhăială ce provoacă înstrăinare ori apatie sufletească şi acţională. Marinarul ne-a ţinut cinci ani în hăhăit şi atmosferă de gâlceavă, învrăjbire şi discordie.
Din iubirea de sine şi bolnava iubire de putere peste noi s-au revărsat lăturile obrăzniciei şi ipocriziei. Ce este dacă nu obrăznicie să crezi că te pricepi la toate-şcoală, sănătate, agricultură, marină şi vapoare, aviaţie şi poliţie, justiţie, poezie şi degustător de vinuri ori, mai de grabă, whisky?
Am mai avut noi un atotştiutor şi ştim cam ce a ieşit. Ce este dacă nu obrăznicie să cari după tine două Elene? Ceauşescu a avut doar una pe care a ridicat-o ca să aibă de unde să cadă. Marinarul are două şi le-a făcut mari călcând în picioare bunul-simţ. Una a fost cocoţată ministru pentru a face turism călărind un cal alb şi pentru a număra dotările salvamarilor. Cealaltă este, datorită unor mari „succesuri” în ignoranţă şi agramatism, parlamentar european. Ne-a invitat să-i zicem Eba. Ce este dacă nu ipocrizie să acuzi de corupţie, când nici tu nu eşti precum lacrima, purtând pe „chelia stufoasă” un roi de muşte? N-a fost oare o neruşinată ipocrizie duplicitară jocul de-a candidatura ? a fost un joc urât, mai urât decât cel cu alba-neagra. Oare nu-i obrăznicie şi ipocrizie să zici astăzi una şi mâine alta? Oare nu este stupid şi mincinos să-ţi zici preşedinte al tuturor românilor şi de fapt să fii doar preşedintele unor obiele obediente? Oare nu-i ipocrizia ipocriziilor să fii doar preşedintele propriei tale preşedinţii, propriei tale dorinţe de putere, de tot, mai multă putere? Cum să nu fie ipocrizie şi fariseism când eşti mereu în veselie, iar ţara, demolată, trăieşte din datorie? Şi încă ce datorie! Şirul obrăzniciilor şi ipocriziilor ar putea continua. Întreaga listă a absenţei elementarului bun-simţ şi fariseismului fără scrupule are o singură sursă-animalitatea politică, interesul ce implică nesocotirea omului real, a prezentului şi viitorului poporului român. Avem aici o mare şi ciudată formă de înstrăinare . Una asemănătoare celei din „Metamorfoza” lui Fr.Kafka.
Gregor, personajul principal, sub încorsetările lui de viaţă cotidiană, se alterează, degenerează, se auto-neagă, se înstrăinează pe sine de sine până la pierderea înfăţişării fizice de om.
Se metamorfozează relativ instantaneu, devine „jivină înfricoşătoare”, un monstru cu „burtă mare” şi cu „multe picioruşe”. Mărşăluind pe aceste coordonate ale grotescului, neica Băse ne obiectivează o înstrăinare funciară, el alunecă, hăhăind, de la politic la animal politic.
Omul politic este omul care respectă ceea ce este durabil în condiţiile umanului, ţine la ceea ce este trainic, raţional şi normal. Omul politic conduce după regulile unei ideologii, după autentice norme morale, doctrinare, filosofice, juridice. El este omul ce poartă convingeri umanist-altruiste. Omul politic este omul spiritului realist, omul măsurii lucrurilor, omul dialogului calabrării şi bunului-simţ, al diplomaţiei şi eleganţei politice. Animalul politic, prin înstrăinare, se goleşte de toate acestea. E fără convingeri, fără echilibru, fariseu, fără măsura lucrurilor. El este mereu instinctiv. Politica lui netrebnică, din prea mult aplomb şi rânjet politic, devine iraţională, pasională, subumană. Animalul politic nu acţionează după norme ori reguli logice, juridice, nu este consecvent, cu dezinvoltură zice azi una şi mâine alta. Omul care devine animal politic este cameleonic, îşi schimbă ideile şi înfăţişarea după împrejurări. Animalul politic acţionează impardonabil, ca o fiară sălbatică pentru putere şi de tot mai multă putere. În numele unei asemenea dorinţe, animalul politic supune, suprimă, devorează rânjind. Îi supune politic pe toţi aceia care acceptă obedienţa. O asemenea îngenunchere umilitoare începe cu Emil Boc şi se termină cu cei care i-au devenit obiele ponosite şi poartă culoarea PDL. „Suprimarea” mă duce cu gândul la „Colonia penitenciară” a lui Kafka:-aşa vreau eu, eu, comandantul. Pe al nostru Plai Mioritic, în vâltoarea Dâmboviţei comandantul marinar vrea să se facă dosare. Animalul politic suferă de delirium tremens, râde şi plânge, dar oamenii nu-i plac, nu-i iubeşte, îi trage pe sfoară. Când distribuie pupicuri, amabilităţi şi rânjete n-o face din motive de iubire, ci din iubirea de sine. Figura lui rânjitoare, fără umbră de bun-simţ, urmăreşte să-şi creeze avantaj faţă de adversarii inteligenţi, culţi şi măsuraţi, aşa cum îi stă bine unui om civilizat, instruit şi educat ce se vrea Preşedinte de Ţară.
Animalul politic detestă Constituţia, care îi cere democraţie, pe când el pledează pentru autocraţie, ba chiar băsecraţie. Aceasta este pleaşca cu care ne vom trezi peste capul nostru dacă nu vom şti cum să votăm în noiembrie şi decembrie. Dacă nu vom vota în numele schimbării aerului dezgustător din Castelul nostru vom avea o dictatură marca Băsescu mai virulentă, mai parşivă decât cea instaurată de Ceauşescu. Vom avea o viaţă politică în care toate vor fi Băsescu. Să nu ne mirăm dacă Nuţa din Pleşcoi va fi premier, domnişoara Eba( ori, mă rog, doamna Sida) ministru la externe, Ioana ministru la justiţie. „Succesurile” se vor multiplica în progresie geometrică. Sunt doar fetele lui tata şi nepoatele lui Mircea Băsescu, viitor ministru al forţelor armate. Să ne ferească Dumnezeu şi ştampilele de vot!!
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here