Trei medii de 10 la Evaluarea Națională

626

Rezultatele Evaluării Naționale 2018 au adus trei medii de 10 în județul Gorj. Trei eleve au reușit să obțină nota maximă la ambele probe. ”71, 18 % dintre cei 2894 de candidați prezenți, din județul Gorj, au obținut medii peste cinci la Evaluarea Națională, înainte de contestații. Marți, s-au depus contestațiile, între orele 14.00 și 19.00, la centrele de examen unde ei au susținut probele scrise. Avem trei medii de 10. La matematică sunt 155 de note între 9 și 10 și la română 559 de note între 9 și 10, la nivelul județului. La matematică sunt 25 de note de 10, iar la română 22 de note de 10”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj. Monica Trocan, o absolventă a Şcolii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, a obținut 10 pe linie. Aceasta a precizat că rezultatul a fost o surpriză pentru ea, deși a terminat clasa a VIII-a cu media 9,97. ”Suntem mândri de munca elevilor, de munca profesorilor. Monica a obținut media 10. Mai avem patru note de 10 la română, opt note de 10 la matematică”, a declarat Violeta Dulubei, directorul Școlii Generale ”Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu.
Celelalte două eleve de 10 sunt Ana Maria Bîzgă, absolventă a Colegiului Naţional ”Spiru Haret” din Târgu-Jiu și Ștefania Drăghici, de la Școala Gimnazială Gheorghe Tătărăscu. ”Școala noastră este una din fericitele școli cu o medie de 10. Suntem mândri că eleva noastră a luat 10, ea a terminat anul acesta tot cu 10 pe linie, a fost premiată de școală, pentru că a terminat cu media 10 la toate disciplinele. Ne face onoare să fie eleva noastră”, a spus Adriana Rădoi, directorul Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Tătărăscu”.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here