Trei turiști accidentați la Rânca

În acest sfârșit de săptămâna, puțini turiști au ales să urce la munte. În stațiunea montană Rânca au ajuns în jur de o sută de persoane sâmbătă, iar duminică numărul turiștilor a fost și mai mic, viscolul puternic determinându-i pe oameni să evite zona montană. Cu toate acestea, trei persoane s-au accidentat pe pârtia de schi, una dintre victime fiind trimisă la spital cu ambulanța.

Deși suntem în plină primăvară, pe pârtiile din Rânca încă se schiază. A nins din nou la cota 1.650 şi turiştii au avut la dispoziţie două pârtii de schi în centrul staţiunii turistice. Este vorba de pârtiile M1 şi M2, unde aproximativ o sută de turişti au fost prezenţi în fiecare zi de weekend.
Stratul de zăpadă variază între 20 şi 30 de centimetri, iar vântul a făcut ca pe anumite porţiuni stratul de zăpadă să fie şi mai mare. Trei turiști au solicitat intervenția salvamontiștilor, după ce s-au accidentat pe pârtiile de schi. „Sâmbătă am avut trei intervenții. Dintre cei trei accidentați, unul a fost trimis cu ambulanța la spital, având un traumatism la membru inferior”, a confirmat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
Viscolul puternic i-a determinat pe oameni să evite zona montană, astfel că duminică foarte puține persoane s-au mai încumetat să stea pe pârtie. Angajaţii Secţiei Drumuri Naționale Târgu Jiu au intervenit cu o autofreză ca să înlăture zăpada de pe carosabil. De asemenea, s-a acţionat şi cu material antiderapant. Astfel, au fost folosite două utilaje, care au răspândit cantitatea de 13 tone de material antiderapant, pentru ca traficul rutier să se desfăşoare fără probleme.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here