Trezorierul şef Gheorghe Paraschivu, model pentru „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”

923

La începutul acestei săptămâni au debutat conferinţele din cadrul proiectului „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu fiind prima dintre cele şapte incluse în proiect, care a dat startul întâlnirilor cu studenţii. În prima zi au fost prezenţi 30 de studenţi, speaker-ul lor fiind nimeni altul decât trezorierul şef Gheorghe Paraschivu. El le-a vorbit studenţilor despre cariera sa, fiind un model pentru tânăra generaţie.

Proiectul „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”, coordonat de Universitatea de Vest din Timişoara, se află în plină desfăşurare în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, una dintre universităţile partenere. Luni, 22 septembrie 2014,  începând cu ora 16:00, în Sala de consiliu a Facultăţii de Inginerie a avut loc prima Conferinţă de Management al Carierei. Aceasta s-a adresat studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, specializarea Finanţe – Bănci.
La conferinţă, coordonatorul proiectului din partea U.C.B. Târgu-Jiu, prof. univ. dr. Ştefan Ghimişi, a prezentat obiectivele şi activităţile principale ale proiectului, accentuând beneficiile pe care acestea le aduc studenţilor înscrişi în proiect.

Paraschivu, model pentru studenţii UCB
conf ucb3În cadrul conferinţei de luni, a fost prezentat şi Ghidul studentului privind întocmirea CV-ului, prezentarea la interviul de angajare şi alte aspecte relevante inserţiei profesionale. Ghidul pe care studenţii l-au primit în mapă, se vrea a fi un îndrumar în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii. „La conferinţă, a participat în calitate de speaker domnul Gheorghe Paraschivu, Trezorier şef la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, economist cu 19 ani de activitate profesională de succes. Acesta a împărtăşit experienţe relevante profilului de pregătire al studenţilor. Domnul Gheorghe Paraschivu a vorbit despre importanţa participării  la activităţile didactice, la activităţi în cadrul ONG-urilor şi, în acest sens, a povestit despre perioada studenţiei de la Universitatea de Vest din Timişoara, când a fondat un ONG împreună cu alţi colegi şi au desfăşurat apoi activităţi frumoase şi utile în conf ucb4colaborare cu un ONG din Franţa. Invitatul la conferinţă a mai dezvăluit experienţe proprii din activităţile desfăşurate la DGFP Gorj şi a prezentat studenţilor avantajele şi dezavantajele profesiei de economist angajat ca funcţionar public. A accentuat faptul că a ajunge la o carieră de succes presupune să fi disponibil la orice provocare la locul de muncă, dar şi să studiezi în permanenţă noutăţile legislative din domeniu”, a confirmat Ştefan Ghimiş, coordonatorul proiectului.
Prin  Conferinţa de management al carierei, echipa de implementare a proiectului a dorit să spună studenţilor ce se aşteaptă de la ei şi cum pot deveni mai angajabili.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here