Trofeele concursului „Orpheus” au plecat la Iaşi şi Craiova

805

Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală „Orpheus” şi-a desemnat câştigătorii. Anul acesta, trofeul concursului la secţiunea „Pian” a fost câştigat de ieşeanul Florin Mantale, în timp ce trofeul secţiunii „Suflători-percuţie” a revenit craioveanului Daniel Pîrvu, care a evoluat la clarinet.

orpheus (15)Ediţia cu numărul XIV a Concursului Internaţional de Interpretare Instrumentală „Orpheus”, organizat de Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, s-a desfăşurat în perioada 16 – 18 mai, la Târgu-Jiu.

orpheus (14)Anul acesta, la concurs au participat 53 de elevi de la mai multe licee vocaţionale din România, Republica Moldova şi Serbia. Concursul propriu-zis s-a desfăşurat în cursul zilelor de 16 şi 17 mai, la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, iar Gala Laureaţilor a avut loc duminică, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.

orpheus (13) Şase dintre ocupanţii locului I la cele două secţiuni ale concursului s-au întrecut duminică pentru trofeele concursului. Este vorba despre: Daniel Pîrvu (Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova – clarinet), Pavel Ungureanu (Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” Chişinău – nai), Prcsina Fabiani-Gabriel (Şcoala Gimnazială ,,I.G. Duca” Petroşani – pian), Saroskovic Milica (Şcoala „Petar Krancevic”, Serbia – pian), Staicu Anisia (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu – pian) şi Florin Mantale (Colegiul Naţional de Artă ,,Octav Băncilă” Iaşi – pian).

orpheus (9)Juriul concursului a decis ca anul acesta trofeul secţiunii „Suflători-percuţie” să revină craioveanului Daniel Pîrvu; în ceea ce priveşte trofeul secţiunii „Pian”, acesta a fost acordat ieşeanului Florin Mantale.

orpheus (8)14 premii pentru elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”
Chiar dacă ambele trofee au plecat în alte judeţe, elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu au reuşit să obţină numeroase premii şi la această ediţie a concursului. Astfel, Maria Diana Neagoe, Andrei Christian Firoiu, Elena Ştefania Ilinca şi Anisia Elena Staicu au obţinut premiul I la secţiunea „Pian”.

orpheus (7)Cei patru elevi au fost pregătiţi de profesorii Mihaela Sanda Popescu, Mariana Mănescu şi Violeta Geică. Tot premiul I au obţinut şi elevele Antonia Sorina Stoian, Iunia Măgdoiu şi Alina Mariana Gorun, pregătite de profesorii Dumitru Pasăre şi Aurelia Carmen Savu, la secţiunea „Suflători-percuţie”.

orpheus (6)Pe lângă cele şapte premii I, elevii târgujieni şi-au mai adjudecat şi două premii II. Acestea au revenit elevelor Maria Magdalena Costescu (pian, prof. Violeta Geică) şi Elena Cristiana Lăcătuşu (nai, prof. Dumitru Pasăre). Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu şi-au mai adăugat în palmares şi cinci premii III, ce au fost obţinute de elevii: orpheus (4)Andra Gabriela Frăţilescu (pian, prof. Carmen Ciupag), Alexandra Irina Cioclei (pian, prof. Mihaela Sanda Popescu), Emilian Neagoe (pian, prof. Mihaela Sanda Popescu), Carla-Belen Roşu-Ionuţ (pian, prof. Eugenia Liliana Ştefania) şi Maria Magdalena Sandu (nai, prof. Dumitru Pasăre).

orpheus (3) „Mulţumim pentru sprijinul acordat domnului ministru Mihnea Costoiu, Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Şcolii Populare de Artă, Complexului Energetic Oltenia, Consiliului Judeţean Gorj şi Colegiului Tehnic „Ion Mincu” Târgu-Jiu”, a precizat Oana Boian, directorul adjunct al Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu.
Roxana Lupu

orpheus (2)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here