Tumoră de 12 cm văzută numai de medicii italieni! – Colegiul Medicilor Gorj a spălat onoarea doctorilor SJU, acuzați de malpraxis

3408

A fost diagnosticată cu o tumoră la cap, de 12 cm, la o clinică din Italia, la două săptămâni după ce doi doctori ai Spitalului Județean de Urgență(SJU) Târgu-Jiu au trimis-o acasă, pe motiv că este perfect sănătoasă. I s-a întâmplat unei gorjence, în vârstă de 47 de ani, care a venit, de urgență, la SJU Târgu-Jiu, pe motiv că nu își mai simțea mâna și nu mai putea vorbi. Aceasta a fost diagnosticată greșit de către Simona Diana Munteanu, medic specialist în radiologie imagistică medicală, și de către dr.neurolog Mariana Frăsie. Plângerea pacientei, la adresa doctorilor de la Târgu-Jiu, la un an de la operația suferită în Italia, adresată Colegiului Medicilor Gorj(CMG), s-a lovit însă de impasibilitatea acestui organism, care a preferat să respingă sesizarea pe motiv de tardivitate.

Pe 30 august 2015, aflată la domiciliul său din județul Gorj, femeia de 47 de ani s-a plâns soțului că nu își mai simte mâna dreaptă și că nu mai poate articula bine cuvintele. Speriat soțul își urcă soția în mașina proprie și însoțit de un prieten de familie pleacă rapid spre Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Ajunși în fața medicului de gardă, pacienta și cei doi însoțitori nu sunt primiți, pe motiv că au nevoie de o trimitere de la UPU, mai exact de la unitatea medicală aflată pe strada Tudor Vladimirescu.

Dusă cu salvarea!
Cei trei se conformează, se duc la UPU, primesc trimiterea necesară. Acolo pacienta este preluată însă de dalia (4)o salvare și este dusă înapoi la SJU, unde a fost preluată de medicul de gardă neurolog, Mariana Frăsie. Doctorița, la vederea pacientei, i-a făcut un consult minim punându-i diagnosticul de parastezie hemocorp drept și i-a indicat un CT, pe care bolnava l-a și făcut la scurt timp după. Ajunsă la computerul tomograf din incinta SJU, investigația în cauză îi este făcută pacientei Dalia de către dr. Simona Diana Munteanu. Medicul radiolog îi examinează craniul și îi pune, la rândul ei, un diagnostic, care relevă că pacienta nu are probleme medicale.
Mai exact examinarea CT relevă, potrivit documentului eliberat de medic după investigația imagistică, că pacienta este “fără acumulări hemoragice de alură recentă intra sau extranevraxial”, că are un “sistem ventricular simetric, cu dimensiuni normale” și “structuri mediane în poziție normală”. Se depistează că pacienta are “șanțuri cerebeloase ușor lărgite”, însă “fără traiecte de fractură la nivelul calotei craniene”.
Pacienta, care lucra atunci în Italia, este trimisă apoi de dr. Frăsie, care ar fi bombănit la adresa femeii dalia (5)cum că aceasta s-a prezentat la spital “cu ifose de Italia”, la Secția de Psihiatrie a SJU. Ajunsă acolo, Dalia primește, în baza unei rețete, medicamentul sanax, indicat pentru calmarea bolnavei. Femeia însoțită de soț și de prietenul de familie se întorc acasă, liniștiți că problema medicală nu este una care să prezinte complicații ori îngrijorare.

Tumoră canceroasă, operată de urgență
La o săptămână după acest incident, în timp ce problemele nu s-au mai acutizat, Dalia revine în Italia, la muncă, până atunci ea fiind în concediu, pe care a preferat să și-l petreacă în țară. Pentru că Dalia, în Italia, lucra ca și bonă la copilul unui profesor dr. universitar chirurg plastic, a avut norocul ca problema ei medicală să fie văzută și de mama celui mic. Italianca în cauză a dus-o personal pe Dalia la Spitalul Sf. daliaAgostino Gemelli din Roma, pe data de 12 septembrie 2015, loc în care, femeii i se face un control medical amănunțit.
În urma investigațiilor, la doar două săptămâni după ce medicii din Gorj i-au spus pacientei că este sănătoasă, Daliei i se identifică o tumoră canceroasă malignă la cap, având o dimensiune de 12 cm. Medicii italieni se miră foarte tare de “profesionalismul” medicilor din România, neexplicându-li-se cum de aceștia nu au depistat la CT tumoarea extrem de mare avută de pacientă. Italienii susțin, de asemenea, că tumora Daliei ar fi apărut cu 30 de ani în urmă, crescând în timp, până a ajuns la dimensiunile de atunci. Totul s-ar fi datorat radiațiilor din atmosferă și alimentației.
Românca este operată apoi pe data de 10 octombrie, medicii italieni reușind să-i îndepărteze doar 2 cm din tumoră.

Tăietură extinsă pe cea mai mare parte a cutiei craniene
DSC_0002De altfel, aproape toată cutia craniană a pacientei este tăiată pentru ca medicii să ajungă la tumoră. Din păcate, doar o mică parte a fost scoasă și analizată, tumora semănând extrem de mult cu creierul. Pacienta, aflată acum sub chimioterapie, primește grad de invaliditate totală, soțul fiind cel care o îngrijește pe tot parcursul operației și după aceasta. Din acest motiv, pacienta este în imposibilitatea de a face plângere la Colegiul Medicilor imediat după operație, soții aflându-se în tot acest timp în Italia, ei nemaiavând pe nimeni acasă în România.

Plângere la Colegiul Medicilor în august 2016
DSC_0008Reveniți în țară pe 6 august 2016, cei doi soți, intrați în posesia actelor medicale din Italia și România, încep să facă demersurile necesare pentru a solicita tragerea la răspundere a medicilor vinovați din județul Gorj. Este vorba despre cele două doctorițe, Frăsie și Munteanu, care nu au văzut tumora uriașă pe care o avea pacienta Dalia, nefiind deloc alarmați de simptomele acesteia.
După ce află numele medicilor aflați de gardă pe 30 august 2015, cei doi soți se adresează Colegiului Medicilor Gorj, pe 11 august 2016, acuzând cele două doctorițe de malpraxis. La o lună de zile de la depunerea plângerii, pacienta primește acasă răspunsul, mai exact că CMG respinge plângerea ca tardiv introdusă.
DSC_0009Reclamantei i se explică, făcându-se trimitere la dispozițiile art.449 din Legea nr.96/2006, că “acțiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult șase luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile”.

Răspunsul CMG, un șoc pentru Dalia
Demersul Colegiului Medicilor Gorj de a se spăla rapid pe mâini de problema care pătează profesionalismul celor două doctorițe de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost șocant pentru pacienta, salvată de doctorii din Italia. Aceasta și soțul ei au declarat că nu vor accepta răspunsul primit de la CMG, urmând să se adreseze Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu și la CEDO. “Soția mea era moartă demult sau paralizată dacă medicii din Italia nu depistau această tumoră de 12 cm care i-a DSC_0011pus în pericol viața. Dacă ne luam după diagnosticul pus de cele două doctorițe din Gorj soția mea nu mai avea, cu siguranță, nicio șansă. De un an încoace Daliei i se administrează și tratament împotriva epilepsiei. Vom merge mai departe, ne vom adresa tuturor instanțelor și forurilor abilitate pentru a ne face dreptate, demonstrând cu documente că în cazul soției s-a comis un malpraxis care se vede din avion. Facem asta pentru ca alți pacienți să ocolească acești medici, să nu ia de bun un prim diagnostic, sfătuindu-i totodată să își caute doctori buni dacă simt că ceea ce li s-a indicat nu le face bine. Este șocant că nouă, celor plecați la muncă în străinătate, ni se reproșează că avem ifose atunci când DSC_0012pretindem să avem parte de servicii medicale ca peste hotare. Mai mult, sunt persoane din țară care spun că italienii sunt oameni răi, ceea ce nu este adevărat. De altfel, soția mea este în viață datorită italienilor și nu al românilor care ne-au tratat cu indiferență. Avem senzația că la peste două decenii de la Revoluție, în România nu s-a schimbat mai nimic la capitolul mentalitate, dovadă și răspunsul Colegiului Medicilor Gorj”, a declarat soțul pacientei.
Pacienta va fi supusă, din nou, unei noi examinări RMN pe data de 26 septembrie 2016, pentru a se vedea în ce stadiu este tumora, după un an de tratament cu citostatice, chimioterapie și radioterapie.
Anamaria Stoica

6 COMENTARII

  1. Buna seara,
    La fel am patit cu bunica mea.
    Frasia merita ce e mai rau pe lumea asta la cat de nesimtita e.
    Ne a trimit cu bunica mea care era aproape decedata, inapoi cu salvarea la spitalul Tudor, pe motiv ca nu are semnatura de la medicul ortoped. Apoi ne a spus ca bunica mea e perfect sanatoasa la creier, cand ea nu mai poate vorbi, are pierderi de memorie.
    Imi pare rau ca nu am filmat, sa trimit mai departe la Stiri.
    Frasia, sper sa ajungi mai rau ca pacientii pe care pretinzi ca ii tratezi!
    P.S. Gorjeanul, as avea si eu un caz care merita toata atentia. Doctorii nu pot sa puna un diagnostic, daca asta pare credibil in ziua de azi.

  2. Recomand cu multa incredere pe domnul doctor Lacatusu Eugen un specialist si profesionist in radiologie si imaginistica rmn,ct,ecografie generala

    • Deci..se merge la upu..criza de fiere… explicația… nu are nimic la fiere…în schimb a văzut 5 pietre la rinichi… asa ca despre ce vorbim…. profesionalism 0….asistentul șef de la unu..cunoaște meserie de 10 ori mai mult decât un doctor. Oare ce mai învață marii medici ? Dar au pretenții foarte mari…. sa le fie rușine

  3. daca medicii au salarii mici, cum se face ca au ditamai vilele, masini scumpe, haine nu de la orice firme etc. Au invatat sa lucreze pe bani multi (spaga) si prost.
    Arestatii si veti vedea cum or sa lucreze bine pe banii din grila de salarizare.

    • Sant de acord cu d-voastra.Eu am avut „placerea”sa ajung la o alta d-na dr neurolog care imi explica ca sufar de depresie si ca de aceea ma doare spatele,in ideea in care eu stiu de ani de zile ca sufar de 4 hernii de disc,plus alte afectiuni ale coloanei.Fiind apoi internata in spital,o bolnava povestea ca a avut parte de acelas tratament ca mine,de la acelas medic,in ideea in care doamna sufera de o boala grava si incurabila neurologica.Deci????….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here