Turism

Locuri din țara lui Brâncuși

 | 08 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Cel mai nou parc naţional în suprafaţă de 11000 ha este vorba despre Defileul Jiului prezintă o serie de particularități dintre care cea mai importantă ar fi aceea că vegetaţia forestieră este în mare parte sălbatică, foarte puţin atinsă de exploatările forestiere, iar defileul în sine reprezintă un important culoar de migraţie pentru o multitudine de specii de păsări şi animale.

Semnatura eletronica CertDigital


În cele ce urmează iată câteva date şi informaţii legate de acest fenomen natural ce se întinde în mare parte pe teritoriul judeţului Gorj.
Cursurile celor două Jiuri, de Est şi de Vest îşi unesc apele în apropiere de Livezeni. De aici şi până în cealaltă parte a muntelui, la Bumbeşti râul a ferestruit cel mai impresionant defileu aflat pe râurile interioare din ţara noastră. Este vorba despre Defileul Jiului care prin sălbăticia, asprimea şi greutatea cu care a putut fi amenajat este pe bună dreptate recunoscut ca și cel mai frumos şi mai lung defileu pe care îl au Carpaţii Românești.
Sectorul dintre Livezeni şi Bumbeşti ce reprezintă defileul propriu-zis are o lungime de 33km şi s-a format cu foarte mult timp în urmă, apele Jiului săpând necontenit în stânca masivelor Parâng şi Vâlcan. Ferestruirea a fost uşurată şi de faptul că Jiul coboară de la altitudinea de 556m la intrarea în defileu la 305m la ieşire. Locul prin care Jiul iese din defileu este aşa dosit încât cu greu îţi dai seama că te afli în vecinătatea unui râu mare. De abia după ce pătrundem în munte vom putea admira frumuseţea defileului prin care Jiul iese la lumină.


La Bumbeşti există şi azi ruinele unui castru roman construit iniţial din pământ de Traian, refăcut şi modernizat în piatră mai apoi de împăratul Septimiu Sever. Rolul castrului era acela de a închide Valea Jiului contra unui atac dinspre munţi, precum şi de a controla drumul prin Pasul Vâlcanului, construit cam tot în acea perioadă. Cel mai probabil dificultăţile întâmpinate i-au determinat pe romani, reputaţi constructori de drumuri să taie o cale de legătură cu Ardealul prin Pasul Vâlcanului şi să evite construcţia prin defileu.
Să fi reuşit totuşi romanii să construiască un drum pe defileu şi să învingă fiorosul Surduc al Jiului ? Nicio dovadă nu a fost găsită până acum. Dacă pe Defileul Oltului resturile drumului roman se mai pot observa şi astăzi ( unde se mai văd încă găurile în munte folosite pentru montarea grinzilor de lemn, procedeu utilizat în premieră de constructorii romani) pe Defileul Jiului acestea lipsesc cu desăvârşire. Cu toată reputaţia lor constructorii romani îşi dăduseră seama că a săpa şi a întreţine un drum printr-o vale atât de strâmtă şi sălbatică era un lucru aproape imposibil pentru tehnicile de atunci.
Odată cu apariţia şi dezvoltarea industriilor în Ardeal a devenit din ce în ce mai necesară construcţia unei căi de comunicare cu sudul ţării, lucru ce ar fi redus distanţa dintre Valea Jiului şi Oltenia cu aproape 200km.Comitetul de Direcţie CFR al cărui preşedinte era reputatul Anghel Saligny a ales sectorul Bumbeşti- Livezeni cu toate că traseele de pe Valea Sadului şi Valea Porcului erau mai scurte, dar necesitau ample lucrări de construcţii şi tuneluri de lungimi impresionante.
Construcţia căii ferate a început în anul 1924, dar a fost de mai multe ori oprită astfel că până în anul 1937 nu a înaintat decât 4km. După cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1948 lucrările au început şi s-au finalizat în acelaşi an. Pentru a străbate cei 33km ai defileului a fost necesară construcţia a 43 tuneluri,15 bolţi de susţinere din beton,109 poduri, 2,5 km ziduri de sprijin şi aproximativ 3 milioane mp de terasamente. Din anul 1973 calea ferată a fost electrificată permiţând astfel creşterea considerabilă a capacităţii de transport şi a vitezei garniturilor de tren prin defileu. Astăzi, Bumbeşti- Livezeni este sectorul de cale ferată cu cele mai multe tuneluri aflate într-un defileu din ţara noastră.
Geneza Defileului Jiului este şi astăzi dezbătută în literatura de specialitate, iar defileul în sine se prezintă ca un reper pentru lucrările de analiză geologică şi de geografie fizică. Elementele caracteristice ale acestuia sunt: o denivelare accentuată a profilului longitudinal de 250m pe distanţa de 33 km, o meandrare accentuată a Jiului pe parcursul defileului, artere hidrografice cu rupturi de pantă, o posibilă cumpănă de ape la mijlocul defileului şi prezenţa aproape compactă a învelişului forestier ca o consecinţă a precipitaţiilor de aproximativ 970 mm pe an.
Chiar şi un simplu vizitator al defileului la o privire mai atentă poate constata un lucru surprinzător. Intrând în defileu dinspre Sadu după ce trece de pasul Lainici (450 m alt. ) albia Jiului devine mai îngustă, iar râul mai vijelios. Sunt semne că albia este mai tânără şi nu a fost şlefuită suficient ca în porţiunea Lainici -Sadu unde valea este mai largă, iar cursul mai liniştit. Luându-se în calcul aceste considerente, precum cumulate cu alte observaţii pentru explicarea genezei defileului s-au emis trei ipoteze.
În prima din ele P. Lehmann este de părere că defileul s-a format datorită unui accident tectonic. Referitor la cea de-a doua ipoteză G. Murgoci crede că formarea defileului este în strânsă legătură cu inflexiunile pânzei getice. Cea mai complexă explicaţie îi aparţine lui Emm. de Martonne care arăta că în trecutul geologic al Carpaţilor s-a produs o denivelare între munţi şi depresiunea Haţeg. Jiul care pe atunci începuse să-şi croiască drum prin defileu, dar curgea spre NV prin pasul Merişor şi se vărsa probabil în Strei, în condiţiile nou create a fost nevoit să-şi modifice cursul şi să înceapă să-şi croiască un culoar spre sud.
În sprijinul ipotezei sale stă faptul că în perimetrul Pui- Merişor s-au descoperit aluviuni vechi formate din şisturi şi granite specifice munţilor Vâlcan şi Parâng. Trebuie menţionat că toate aceste fenomene s-au produs cu foarte mult timp în urmă, când pe crestele Parângului erau gheţari ce prin topire au format circurile glaciare, iar în munţii Căliman -Gurghiu- Harghita activitatea vulcanică era foarte activă. Astăzi fenomenul este cunoscut sub numele de captare prin eroziune regresivă şi s-a aplicat şi în cazul altor râuri ce străbat masive muntoase: Oltul, Mureşul şi mai ales Buzăul cu vestita sa Întorsură a Buzăului, ce în principiu a avut o evoluţie similară cu cea a Jiului, formând Cheile Buzăului sau Drumul Tătarilor cum erau cunoscute în trecut.
Mugurel PETRESCU

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL