Odată cu Solstiţiu de Vară – Pe Şuşiţa Verde în lumea salamandrelor

854

În crucea solstiţiului de vară mi-am abătut paşii de această dată pe valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum mai stau treburile, după ce în trecut au fost semnalate resturi  aruncate  pe locurile unde râul spală malurile, ca mai apoi o parte din el să dispară în subteran  apărând pe Valea Sohodolului mai precis în perimetrul La Cuptor- Gârla Vacii.

Pe timpul precipitaţiilor, cum a fost instabilitatea din perioada când am fost eu prin acele locuri, exista riscul ca apele să spele respectivele deşeuri, ca mai apoi să pătrundă în multitudinea de fisuri şi galerii carstice de mici dimensiuni şi de acolo în cursurile de apă din apropiere contaminându-le.
susita verde (1)Am avut privilegiul de această dată să descopăr prin porţiunea umedă a cheilor salamandra cu acea inconfundabilă coloratură negrău cu galben ori cu portocaliu semnalizând celorlaltor vietăţi şi în special prădătorilor că „nu e bună de mâncare” şi aducându-mi aminte de legendele ori miturile antice care spuneau că respectiva vietate trăieşte în foc, iar pe unde trece poate stinge flăcările indiferent de intensitatea acestuia, cuibul salamandrelor (ce a inspirat şi un film românesc de succes al anilor ‘80) fiind o zonă unde focurile se stingeau de la sine prin prezenţa şi datorită lichidului secretat de acestea.
susita verde (3)Dar haideţi să revenim (cum spunea cineva) la oile noastre. Din porţiunea care vă spuneam mai înainte (Ocolului Silvic local şi până mai jos pe cursul apei undeva în dreptul noului punct de intervenţie al Salvamontului din zonă) hidrologii în colaborare cu speologii de la ISER Bucureşti au determinat folosind trasori clasici şi speciali mai multe puncte unde apa Şuşiţei Verzi dispare în subteran prin multitudinea de fisuri carstice.
Rezultatele determinărilor (efectuate încă de acum trei decenii) au confirmat faptul că în zonă există o circulaţie subterană a apei prin carst în perimetrul Şuşiţa Seacă-Şuşiţa Verde- Sohodol, apele ce se pierd în carst împreună cu cele din precipitaţii din perimetrul celor două Şuşiţe circulând prin subteran pe o direcţie NE-SV până în apropierea cursului Sohodolului. Mai precis, în dreptul peşterii Gârla Vacii (unde o parte a râului dispare în munte), iar hidrologii susţin că ar exista un acvifer (o acumulare subterană de apă) de unde se alimentează izbucurile din zona şi unde trasorii lansaţi în amonte se diluează foarte puternic semnalizând în opinia acestora o acumulare importantă.
susita verde (4)Adică spus mai pe româneşte apele Şuşiţei Verzi împreună cu cele din precipitaţii se pierd în subteran (lucru cunoscut de localnici si care se poate observa cel mai bine în perioadele secetoase când se văd chiar fisurile şi turbioanele de frunze de pe fundul albiei), în mai multe zone ieşind la suprafaţă sub formă de izvoare. Care izvoarele pot fi contaminate accidental (în cazul când se mai aruncă deşeuri) acţiunea necugetată a câtorva localnici putând afecta negativ pe viitor comunităţile din aval şi nu numai. De această dată în perioada când am fost prezent pe vale şi am făcut fotografii (unde în susita verde (5)unele dintre acestea se poate vedea porţiunea dinainte şi după cascada acolo unde este şi una din staţiile de captare a apei pentru alimentarea mun. Târgu-Jiu) curăţenia albiei şi a porţiunilor învecinate era bună ce ne face să credem că deversarea gunoaielor şi a altor materiale uzate în trecut a fost accidentală şi sperăm să nu mai relatăm despre alte reziduuri ori resturi ale activităţilor casnice în albia Şuşiţei Verzi.
Am văzut şi cu această ocazie (şi merită să evidenţiem din nou autorităţile locale) că a fost amplasat un container pentru ca cei ce au molozuri ori alte resturi din gospodării să le pună acolo pentru a nu mai fi aruncate la întâmplare. Pentru cei care nu au înţeles încă trebuie să repetăm(din nou) spre finalul demersului nostru că nu suntem susita verde (7)în căutare de subiecte senzaţionale, nu căutăm „nodul în papură” şi nici nu am descoperit noi mersul pe jos, dar vom fi primii care vom evidenţia activităţile ori demersurile ce vor fi făcute fie de autorităţile locale ori instituţiile deconcentrate pentru protejarea mediului ambiental local. Dar şi primii care vom sesiza derapajele de la regulile ori legile de protecţie a mediului ori a locurilor protejate prin efectul legislaţiei în vigoare.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here