Indicatoarele de avertizare de pe Valea Sohodolului, vandalizate

467

Peisaje de munte în cadrul autumnal, cum mai merg treburile prin zonă şi nu în ultimul rând păstrarea curăţeniei şi a protecţiei mediului ambiental local sunt numai câteva dintre motivele ce m-au determinat să fac o tură recent şi prin perimetrul văii Sohodolului, din nordul judeţului.

De asemenea, doream să mai văd dacă unii dintre localnici mai aruncă în albia râurilor resturile din gospodării, precum şi molozurile rezultate din modificările ori construcţiile gospodăriilor ori anexelor proprii. În aceste perimetre este impetuos necesar ca deversarea deşeurilor menajere să nu mai existe, pentru a se preveni contaminarea apei ce pătrunde în fisurile carstice de pe traseu, ieşind şi implicit existând posibilitatea de a contamina şi alte râuri, cu care, dată fiind 1multitudinea de canale carstice mai mari ori mai mici, fac legătura între acestea.
Aşa că am făcut o tură mai mare pe Sohodol până mai sus de fostul complex turistic Bucium( părăsit de ani buni şi cu un aspect actual ca în filmele horror ) aproape de peştera Pătrunsa. De data aceasta am fost neplăcut surprins să constat că o parte dintre demersurile realizate în cadrul Programului Natura 2000-Nordul Gorjului de Vest fuseseră vandalizate. Indicatoare preţioase care informau potenţialii turişti cum să se păzească de periculoasa muşcătură a viperei ori a scorpionului carpatin existent în zonă fuseseră distruse. La fel şi un panou de plastic cu păsările , plantele şi animalele existente în acel perimetru fusese spart, probabil de indivizi 2reduşi mintal care îşi încercaseră abilităţile la box pe acesta. Păcat de el pentru că, deşi merg pe Valea Sohodolului de peste 30 de ani m-am oprit de câteva ori în preajma acestuia pentru a admira pozele cu vietăţile surprinse în diverse ipostaze ale vieţii lor .
5Curăţenia, în schimb, pe zona mai sus menţionată la trecerea mea pe acolo era bună, sub aspectul că nu am întâlnit deşeuri ori reziduri ale activităţilor umane aruncate prin acele locuri. Trebuie menţionat (pentru a nu ştiu câta oară) că păstrarea curăţeniei şi evitarea deversării în apă a oricăror poluanţi nu este un moft al nimănui şi nu monitorizăm fenomenul pentru a ne băga singuri în seamă. Asta deoarece în toate perimetrele unde apa parcurge zone de infiltrare în carst se produc pierderi, apele apărând de regulă 7la întâlnirea spre aval a unor straturi impermeabile unde nu mai poate dezvolta multitudinea de canale subterane prin care apa să circule şi atunci este nevoită să iasă cu tot debitul la suprafaţă. Iar pentru partea de nord a judeţului nostru câteva dintre aceste izbucuri(cel mai cunoscut fiind Vîlceaua ori Gâlciomiţa)sunt folosite atât la alimentarea cu apă a Tg-Jiului cât şi a localităţilor din Dolj, prin sursa de la Izvarna.
8În rest, jocul luminii cu muntele ori cu apa când este, căci la trecerea mea pe acolo nu era lucru normal pentru că dacă ne aducem aminte Sohodol în limba slavă înseamnă „vale seacă” cursul revenindu-şi în perioada următoare în urma unor ploi cu căscăduţele şi iureşul vioi al curentului specific apelor de munte. Nu în ultimul rând sunt de remarcat peisajele care au inspirat o serie de regizori în realizarea mai multor filme istorice pe aceste locuri. Iată deci numai câteva din atributele ce fac din aceste perimetre veritabile oaze de frumuseţe în care liniştea locului este tulburată numai de susurul Sohodolului atunci când apa curge pe albia sa culminând cu porţiuni de unde aceasta sclipeşte diamantin sub razele soarelui unde după cum vă spuneam cu puţin timp în urmă au fost filmate secvenţe şi chiar filme artistice româneşti de legate de trecutul ori istoria acestor locuri.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here