Turism

Repere Hibernale – În umbra lui Iovan Iorgovan

 | 18 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Am profitat de primele zile de iarnă ale acestui an pentru a reconstitui un traseu  făcut în trecut de la Baia de Aramă peste Godeanu până în Valea Cernei. Trebuie făcută menţiunea că Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei se întinde pe o suprafaţă importantă în judeţul Gorj, izvoarele Cernei- cea mai puternică sursă carstică din România aflându-se şi ea pe teritoriul gorjean.

Semnatura eletronica CertDigital

Aşadar iată parcurgând în viteză porţiunea Târgu-Jiu-Apa Neagră -Baia de Aramă spre Obârşia Cloşani (un fel de bază de plecare în drumul peste Godeanu spre Valea godeanu (1)Cernei). Brebina, Titerleşti, Stăneşti, Mărăşeşti, iată numele a doar câtorva sătucuri aşezate ca în poveşti pe marginea drumului ce străbate un peisaj desprins parca din poveştile lui Ion Creangă. Din aceste localităţi vin oamenii la târgul de duminică de la Baia de Aramă unde cei ce doresc pot găsi (încă) produse naturale cele mai multe din ele făcute chiar de cei aflaţi în piaţă pentru a-şi agonisi o brumă de bani necesari şi la ţară chiar dacă unii orăşeni cred că la ţară nu îţi trebuie bani că le ai pe toate.
godeanu (2)În primii ani după Revoluţie (sau ce o fi fost) era în vogă la televiziune un serial-concurs în care combatanţii intrau într-o cetate, iar de acolo mai multe personaje le adresau tot felul de întrebări ciudate ori combatanţii trebuiau să descurce tot felul de situaţii. Fort Boyard se numea serialul, iar prima impresie ce mi-a făcut-o centrul comunei Obârşia Cloşani a fost că am intrat într-o structură de acelaşi fel. Primăria şi godeanu (4)Consiliul Local, Şcoala Generală aflate într-o curte comună, un părăiaş ce curge la poalele unui deluşor, nelipsitul birt unde mai mult localnici tăifăsuiau ‘’la una mică’’ şi nu în ultimul rând drumul spre Godeanu ce flanca întreg perimetrul mi-au adus în minte de episoadele din Fort Boyard.
godeanu (7)Localnicii bucuroşi de întâlnire mai ales că acum ne cunoşteau ne-au pus la curent cu starea drumului de peste munte şi alte detalii lăsându-ne chiar un număr de telefon unde putem să îi anunţăm dacă avem probleme (în contradicţie cu prima dată când am trecut muntele şi unde nici nu ne-au băgat în seamă considerându-ne un fel de contrabandişti–după cum ne-au spus mai târziu). Căci în mintea lor ce logică avea să treci muntele cu maşina iarna până la Cerna ca să ai apoi de unde te întoarce tot peste munte?
godeanu (5)Drumul bun şi curăţat până în Valea Cernei cu toată zăpada ce nu se da dusă, precum şi peisajele ce se schimbau odată cu vremea au făcut ca distanţele să pară mai scurte. Trebuie să fac menţiunea că în opinia mea traseul de acces în Valea Cernei pe aici este mult mai frumos decât pe varianta Orşova-Herculane.
godeanu (6)O tură prin lumea băieşilor de la munte cu traversarea peste Godeanu spre Valea Cernei este o excursie pe care iubitorii peisajelor montane de iarnă (şi nu numai) ar trebui să o facă întocmai ca un pelerinaj. Locuri mirifice, localnici gata să-ţi sară în godeanu (8)ajutor la nevoie, aerul tare şi curat sunt numai câteva dintre atributele ce se pot constitui în opinia mea la tot atâtea îndemnuri în a pleca spre ţinutul Cernei unde godeanu (10)legenda spune că viteazul Iovan Iorgovan s-a bătut cu balaurul urmele acestuia fiind imprimate în calcar şi astăzi putându-se vedea (spun bătrânii) în apropierea Cheilor Corcoaiei.
Mugurel Petrescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL