Şuşiţa Verde la început de an

456

La  vreme de iarnă am făcut o incursiune şi  pe valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum mai evoluează lucrurile, după ce, în trecut au fost  depistate  resturi menajere  pe locurile unde râul spală malurile ca mai apoi o parte din el să dispară în subteran.

Apa ce se pierde  apare în opinia specialiştilor, ce au studiat zona pe Valea Sohodolului, mai precis  în perimetrul Nările- Cuptor- Gârla Vacii. În timpul precipitaţiilor  exista riscul ca apele să spele respectivele deşeuri ca mai apoi  să pătrundă în multitudinea de fisuri şi galerii carstice de mici dimensiuni şi de acolo  în cursurile de apă din apropiere contaminându-le.
Ori cam în aceaşi porţiune hidrologii în colaborare cu speologii de la ISER Bucureşti au determinat folosind trasori clasici si speciali mai multe puncte unde apa Şuşiţei Verzi dispare în subteran prin multitudinea de fisuri carstice.
3 Rezultatele determinărilor (efectuate încă de acum trei decenii) au confirmat faptul că în zonă există o circulaţie subterană a apei prin carst în perimetrul Şuşiţa Seacă-Şuşiţa Verde- Sohodol, apele ce se pierd în carst împreună cu cele din precipitaţii din perimetrul celor două Şuşiţe circulând prin subteran pe o direcţie NE-SV până în apropierea cursului Sohodolului. Mai precis în dreptul peşterii Gârla Vacii (unde o parte a râului dispare în munte) şi unde hidrologii susţin că ar exista un acvifer (o acumulare subterană de apă) de unde se alimentează izbucurile din zonă (Balaurul, Albuleştii etc).
5Adică spus mai pe româneşte apele Şuşiţei Verzi împreună cu cele din precipitaţii se pierd in subteran (lucru cunoscut de localnici si care se poate observa cel mai bine în perioadele secetoase când se văd chiar fisurile pe fundul albiei ) în mai multe zone printre care şi în cea unde se aruncau mizeriile   ieşind la suprafaţă sub formă de izvoare . Care izvoare  pot fi contaminate accidental de la respectivele deşeuri, acţiunea necugetată  a câtorva localnici   putând afecta negativ  comunităţile din aval şi nu numai.
1De această dată  în perioada când am fost prezent pe vale şi am făcut fotografii, (unde în unele dintre acestea se poate vedea şi  porţiunea de după cascadă, acolo  unde este  una din staţiile de captare a apei  pentru alimentarea municipiului Tg –Jiu ) curăţenia albiei şi a porţiunilor învecinate se menţinea bună ce ne face să credem că deversarea gunoaielor  a fost accidentală şi sperăm să nu mai relatăm despre alte  reziduuri ori resturi ale 8activităţilor casnice în albia Şuşiţei Verzi. Am văzut că a fost amplasat chiar un container de 14mc la intrarea în Stăneşti pentru ca cei ce au molozori ori alte deşeuri de aruncat să le pună acolo pentru a nu mai fi deversate la întâmplare (şi chiar nişte cetăţeni ce la ora periplului meu pe acolo aruncau deşeurile în acel container).
Pentru cei care nu au înţeles  trebuie să repetăm la finalul demersului nostru (încă o dată)  că  nu suntem în căutare 11de subiecte senzaţionale, nu descoperim „nodul în papură”  dar vom fi primii care vom evidenţia activităţile ori demersurile ce vor fi făcute fie de autorităţile locale ori instituţiile deconcentrate pentru protejarea mediului ambiental local. Dar şi primii care vom sesiza derapajele de la regulile ori legile de protecţie a mediului ori a locurilor protejate prin efectul legislaţiei  în vigoare.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here