Tablou de iarnă

599

Şi în aceste zile putem  să ne bucurăm de vreme precum şi o incursiune prin zona submontană a Gorjului cu tot farmecul ei.

Neaua ce s-a aşternut prin unele zone ale noastre cu toată splendoarea sa au constituit tot atâtea motive pentru iubitorii naturii din această perioadă de a evada fie şi pentru câteva ceasuri în decorul hibernal aşternut pe meleagurile Jiului de Sus.
3Principalele rute ale Gorjului curăţate  de instituţiile de resort m-au determinat să fac o tură pe sub poalele Vâlcanului  de-a lungul a ceea mai este cunoscută drept „drumul mic de sub munte” în comparaţie cu traseul din umbra Parângului  (cu al său Parângul Mare cunoscut pentru frumuseţea sa drept Acoperişul Olteniei – cel mai înalt vârf din Oltenia şi al cincilea din ţară).  În pofida celor care preferă perioadele estivale şi o excursie ori drumeţie prin peisajul feeric al anotimpului hibernal are frumuseţea sa. Atmosfera curată, peisaje ce te pot lăsa „cu gura căscată” şi 4nu în ultimul rând atmosfera de iarnă din locurile aflate de o parte sau alta a Parângului şi Vâlcanului revigorează organismul şi produc acea încărcare a bateriilor de care vorbeşte toată lumea. Păcat că la noi o parte din popasurile ori cabanele de  sub Vâlcan s-au desfiinţat din motive mai mult sau mai puţin cunoscute şi aici primul care îmi vine în minte este complexul de pe Sohodol (Bucium parcă se chema unde  se organizau frecvent revelioane, banchete şi nu în ultimul rând concursuri de orientare ori turism specializat să nu mai vorbim de frumuseţea locurilor ori importanţa fenomenelor carstice la nivel naţional şi nu numai).
Mi-am adus aminte că prin aceste locuri şi puţin mai departe (la Boroşteni) există peşteri unde s-au descoperit printre cele mei vechi urme ale locuirii oamenilor din Europa precum şi  pe Sohodol într-o cavernă (nu o să spun eu 5unde dar este cunoscută specialiştilor) unde există spun unii cele mai vechi desene rupestre tot din Europa. De multe mii de ani „Vânătorul Neolitic” cum este cunoscut desenul veghează asupra văii măsurând scurgerea timpului unde secolele sunt adesea  unitatea de bază. Or să întrebe poate mulţi de ce nu se face cunoscut locul pentru a putea fi vizitat? Nimic mai simplu de răspuns. În spiritul tradiţiilor noastre mioritice pe lângă vizitatorii de bună credinţă or să apară şi o groază de „cocalari” care or să vrea musai să pună ei mâna ori să dea cu degetul  iar dacă s-ar putea chiar să ia o bucăţică să o ducă acasă. Şi atunci în cel mai scurt timp din desenul făcut cu mult timp în urmă poate de un vânător ce a avut noroc la vânătoare, ca un semn de succes  ori de venerare a spiritelor acelor vremi s-ar alege praful.
10Dar haideţi că ne-am depărtat de subiectul nostru. Chiar dacă vremea este rece iar  stratul de zăpadă poate constitui un impediment la deplasare să nu ne speriem de o excursie fie şi de câteva ceasuri în decorul hivernal. Cu siguranţă dacă vor fi respectate legile nescrise ale muntelui  ne vom doza traseul şi implicit efortul după posibilităţi mica noastră ieşire în natură ne va revigora şi nu în ultimul rând ne va face să ne simţim mai încărcaţi energetic pentru o bună  perioadă. Iar dacă vom prinde atmosfera clară  vom realiza şi nişte imagini pe care  le vom revedea la vară în perioadele caniculare şi atunci  cu siguranţă că ne vom simţi mai răcoriţi.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here