Turişti rămaşi cu maşina înzăpezită, ajutați de jandarmi

O mașină a rămas înzăpezită, ieri dimineață, în zona montană Rânca, pe un sector de drum deschis circulaţiei în această perioadă. ”La orele 04.45, în urma unui apel telefonic efectuat la Compartimentul Monitorizare Misiuni și Evenimente, un echipaj de jandarmi montani din Rânca a fost direcționat și a intervenit în sprijinul a patru tineri care se aflau în dificultate, întrucât derapaseră cu autovehiculul în rigola părții carosabile. Tinerii domiciliați în localitatea Filiași, județul Dolj, au menționat că se aflau cu autoturismul în zona montană pentru plimbare, ei urmând ca în această dimineață să se deplaseze spre locurile de muncă din străinătate, dar au derapat, fiind în imposibilitatea de a continua deplasarea spre localitatea de domiciliu. Jandarmii montani din Rânca au acordat sprijin pentru deblocarea autoturismului, tractându-l cu autovehiculul din dotare, tinerii reluând deplasarea spre Novaci.
Jandarmii montani patrulează permanent în zona de competență, respectiv zonele montane pentru a fi în măsură să intervină la solicitările turiștilor aflați în dificultate, cooperând la înălțime cu Poliția Novaci, Salvamont și Secția Drumuri Naționale Târgu-Jiu”, a precizat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj.
Jandarmeria Montană vă recomandă pentru evitarea situațiilor nedorite să consultați prognoza meteorologică înaintea începerii deplasării, să aveți un echipament adecvat zonei de munte, echiparea autoturismelor pentru iarnă și să aveți carburant suficient, iar dacă vă aflați în dificultate, să solicitați sprijin la 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here