Turiști salvați din Parâng

833

Patru turiști s-au rătăcit, miercuri noaptea, în zona de creastă a Vârfului Parâng, solicitând intervenția salvamontiștilor gorjeni pentru a fi salvați. O echipă a plecat de la Rânca după cei patru, norocul lor fiind dat de faptul că aveau semnal la telefoanele mobile și puteau să comunice cu cei care urmau să îi ajute. Turiștii s-au rătăcit din cauza ceții de pe munte, în cele din urmă ei găsind marcajul unui traseu turistic amenajat anterior de salvamontiști. Marcajul respectiv a fost și cel care i-a ajutat pe salvatori pentru a identifica locul în care se aflau turiștii. Operațiunea a durat câteva ore, timp în care rătăciții au stat nemișcați, în întuneric și frig, de teamă să nu pice în vreo prăpastie. Temperaturile scăzute de pe munte i-au făcut pe cei patru să tremure bine și să învețe lecția că nu e bine să își încerce puterile cu muntele. “Comportament exemplar al turiștilor: au rămas în zona cu semnal telefonic, au identificat și oferit indicii prin care Salvamont-ul să poată deduce unde se află, au rămas grupați, au încercat să se protejeze de frig, au economisit bateriile din lanterne și telefoane, au tratat situația responsabil, nu au riscat mai mult, și, foarte important, nu au intrat în panică așteptând până când salvamontiștii i-au găsit”, a menționat șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here