UCB s-a impus acasă

Handbaliştii de la CS Universitatea Constantin Brâncuşi nu au avut probleme în meciul cu HCM Sighişoara. Gorjenii au câştigat prima partidă de pe teren propriu, disputată în 2018, cu 44 – 33 (21-16). Succesul trupei lui Adrian Gorun nu “a strâns” însă clasamentul, deoarece liderul CSM Oradea îşi continuă parcursul fără greşeală în Seria B. Cu toate acestea, antrenorul secund al gazdelor, Bogdan Chepea, a declarat că victoria este una încurajatoare, iar semnele au fost mai bune ca la meciul din runda inaugurală. “După eşecul de la Reşiţa, cred că acest succes a fost unul de moral. Jucătorii s-au prezentat mult mai bine, atât în atac, cât şi în apărare, iar asta s-a văzut şi în scorul final. La pauză am avut o diferenţă de 5 goluri. Pot să zic că ne-am desprins pe finalul primei reprize, am avut câteva acţiuni pe faza a doua cu finalizare bună. Pe finalul celei de-a doua reprize, am jucat şi cu jucătorii cei tineri, care au dat totul şi asta s-a văzut. Oricum o parte dintre jucătorii titulari nu au fost apţi”, a spus Chepea. Antrenorul secund a mai declarat că UCB încă speră la promovarea directă, pentru că la baraj va fi mai greu. “Încă putem spera, campionatul este lung şi se pot întâmpla multe. Se mai pot produce surprize. Nu ne-am luat la revedere de la promovare. Ne gândim şi la baraj, dar acolo sunt echipe cu o anumită experienţă, este foarte greu să ne impunem”. Duminică, UCB merge la Universitatea Craiova, unde nu-şi poate propune decât un nou succes. Partida se va disputa începând cu ora 12.00. În perioada de pregătire gorjenii au disputat două meciuri de verificare cu doljenii, cele două formaţii împărţindu-şi victoriile. “Fiecare meci este foarte greu din punctul meu de vedere. Se pot produce surprize în orice moment. Aţi văzut ce s-a întâmplat la Reşiţa. Orice meci este greu şi nu se aseamănă cu altul”, a declarat Chepea.

Meciurile etapei:
CS Universitatea Constantin Brâncuşi – HCM Sighişoara 44 – 33 (21-16)
CSM Oradea – ADEP Satu Mare 36-21
CS Universitar Politehnica Timişoara – CS Minaur Baia Mare II 22-28
HC Sibiu – Universitatea Craiova 42-27
CS Universitatea Cluj – CNE Sighişoara se joacă miercuri

CLASAMENT SERIA B
Pos. Echipa Juc V E P GM GP GDif Pts
1 CSM Oradea 12 12 0 0 413 320 93 36
2 CS UCB Târgu Jiu 12 10 0 2 398 312 86 30
3 CS Universitatea Cluj 11 7 0 4 380 329 51 21
4 CS Minaur Baia Mare II 12 6 1 5 365 320 45 19
5 HC Sibiu 12 6 0 6 355 355 0 18
6 Universitatea Craiova 12 5 1 6 367 379 -12 16
7 HCM Sighişoara 12 5 0 7 378 401 -23 15
8 Politehnica Timisoara 12 4 1 7 324 370 -46 13
9 CSM Scolar Resita 11 3 3 5 321 329 -8 12
10 CNE Sighisoara 10 2 0 8 289 349 -60 6
11 ADEP Satu Mare 12 1 0 11 243 369 -126 0*
Penalizări
* ADEP Satu Mare (-3pts neprezentare)
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here