Ultima Ora

ANUNȚ IMPORTANT despre Prima Casă

10 noiembrie 2016, 20:14 | 0 comentarii  |  387 vizualizari
prima casa

Programul „Prima Casă” va continua şi se încearcă optimizarea lui, în sensul că, în anumite condiţii, unele familii tinere ar putea avea acces la acesta fără să plătească un avans, a anunţat, astăzi, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.”În ceea ce priveşte programul ‘Prima Casă’, el va continua. Sperăm, după negocierile pe care le-am avut anul acesta cu Ministerul de Finanţe, să avem un buget începând de anul viitor de câteva ori mai mare, pentru că este cu adevărat un program de succes din ultimii ani şi a reuşit să performeze foarte bine din toţi indicatorii. (…) Vom încerca să optimizăm acest proiect. (…) Poate este necesar să ne gândim un pic la condiţii, să facem nişte condiţii de acordare a avansului, de exemplu, care să fie în corelaţie cu veniturile pe care le au familiile tinere. Pentru multe familii tinere, (…) 15% din valoarea unei locuinţe este poate prea mult, este şi greu de obţinut un credit. Aşa încât ne gândim la facilitarea acestor credite legate de ‘Prima Casă'”, a declarat, astăzi, vicepremierul Vasile Dîncu, citat de Agerpres.

Potrivit lui Dîncu, ar trebui ca aceste avansuri să scadă şi să fie în corelaţie cu veniturile tinerilor, care nu sunt foarte mari.
„Şi, eventual, inclusiv duratele să fie extinse, pentru ca să fie un acces mai uşor la locuinţe sociale. (…) ‘Prima Casă’ este o formă, până la urmă, de a sponsoriza o locuinţă pentru tineri, deci are o dimensiune socială”, a spus Vasile Dîncu.
Întrebat dacă acest avans la „Prima Casă”, care este de 5%, ar trebui să scadă la 0%, el a răspuns că acest lucru va fi decis în funcţie de analizele ce vor fi făcute.
„Chiar şi 5% pentru unele familii, care nu pot obţine un credit, este (o valoare – n.r.) foarte mare. În funcţie de situaţie, ar putea ca unele familii tinere, care nu pot să dea un avans, să poată să aibă acces şi fără un avans, dacă o analiză financiară a veniturilor arată acest lucru”, a explicat vicepremierul.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL