Ultima Ora

Au obținut aproape 50.000 de euro din prostituție! Trei gorjeni, reținuți după percheziții

 | 10 noiembrie 2017, 11:29 | 0 comentarii | 

După cele cinci percheziții efectuate, ieri-dimineață, pe raza județelor Gorj, în localităţile Târgu-Jiu, Bumbești – Jiu și Runcu și Dolj, în localitatea Răcari, trei bărbați au fost reținuți pentru  trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor. Suspecții în vârstă de 30, 25 și 28 de ani sunt din Târgu-Jiu și Turcinești, iar unul dintre ei se afla deja în penitenciar, pentru o altă infracțiune. ”Nu recunosc faptele. Spun că aveau simple legături de prietenie și nimic de altă natură. Victimele sunt patru majore și două minore. Cei trei bărbați au dobândit și foloase materiale, autoturisme. Ar fi obținut 15.000-16.000 de euro de fiecare, plus autoturisme și alte bunuri”, au declarat, pentru Gorjeanul, surse din rândul anchetatorilor.

Semnatura eletronica CertDigital

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu vara anului 2015, până în toamna anului 2016, luna noiembrie, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat bazat pe relații de rudenie și afinitate, în scopul săvârșirii de infracțiuni de trafic de persoane, minore și majore, proxenetism, spălare a banilor. Din probatoriul administrat au rezultat indicii că în perioada menționată, membrii grupului au recrutat și transportat din România în Italia, în mod repetat, persoane de sex feminin în scopul exploatării sexuale a acestora, asigurând logistica şi gestionarea activităţii infracţionale, existand situatii, în cazul persoanelor minore, în care acestia le-au îndrumat, călăuzit și transportat, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu acte false.

S-a reţinut că autorii faptelor au înlesnit practicarea prostituției și au obținut foloase patrimoniale din această activitate, în cazul a şase persoane de sex feminin cu vârste cuprinse între 15 și 26 ani. Totodată, urmare activitatăţii infracționale au fost obținute sume de bani și bunuri mobile, care au fost schimbate și transferate pentru a ascunde natura provenienței sau a proprietății acestora”, se precizează într-un comunicat de presă al DIICOT.

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL