Bărbat găsit mort pe izlaz

400

Un bătrân de 73 de ani, din comuna Negomir, a fost găsit mort, în această dimineață, pe izlazul din comună. Fiul său, un bărbat de 45 de ani, din comuna Băleşti, a sunat la 112 și a anunțat că tatăl său a  plecat ieri dimineață cu animalele la păscut pe islazul comunal şi nu s-a mai întors.

În zona indicată au fost direcționate mai multe echipaje de poliție pentru a efectua activități de căutare. În urma acestor activități a fost găsit cadavrul persoanei l-a aproximativ trei kilometri de domiciliu, iar cu ocazia examinării, pe corp se observă mai multe urme de muşcături de animale sălbatice, fără urme de violență. S-a luat măsura transportării cadavrului la Serviciului de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă)”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here