Bătaie în fața restaurantului Alexander Caffe, în Motru

1061

Un tânăr de 23 de ani, din Motru, a ajuns la spital, sâmbătă seara, după ce ar fi fost agresat de mai mulți bărbați, în timp ce se afla în fața unui local din municipiu. Printre suspecți se află și frații Soare, din Glogova, unul dintre aceștia fiind și reținut pentru 24 de ore, alături de un tânăr de 23 de ani, din Cătunele.

Polițiștii au fost sesizaţi de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Motru, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în faţa unui local public, din localitate, ar fi avut un conflict spontan cu doi tineri, de 24 și 25 de ani, ambii din comuna Glogova și un alt tânăr, de 23 de ani, din comuna Cătunele, în urma căruia, cei trei ar fi exercitat acte de violență asupra sa, inclusiv prin folosirea unui corp contondent. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj care a transportat victima  la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Motru, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada în care victima se afla la spital, tânărul de 23 de ani, din  comuna Cătunele, i-a fi distrus parbrizul autoturismului Dacia Sandero, care se afla parcat în apropierea localului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. În continuarea cercetărilor, faţă de doi dintre tineri, în vârstă de 23, respectiv 24 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduși în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. La data de 17 septembrie, cei doi reținuți au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, ocazie cu care procurorul de caz a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile. Totodată, cercetările s-au extins și față de un alt tânăr, de 17 ani, din comuna Glogova, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, care a fost, de asemenea, prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here