Biroul Executiv al Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România, chemat de urgență la Ministerul Sănătății!

520

Astăzi la ora 13.00, Biroul Executiv al FNSAR va avea o întâlnire cu ministrul Sănătății, în urma demersurilor făcute de către conducerea Federației și a întâlnirilor comune avute cu membrul Guvernului și echipa de la MS. Întâlnirea a fost cerută de către Sorina Pintea urmare a nemulțumirilor care există acum în sistemul sanitar, mai ales în rândul angajaților din serviciile de ambulanță, privind aplicarea regulamentului de sporuri, începând cu luna aprilie. Această întâlnire va avea ca scop găsirea de soluții referitoare la salarizare dar poate preveni și o serie de alte nemulțumiri în rândul salariaților respectivi.

De la Gorj, la ședința de la ora 13.00 va fi prezent vicepreședintele FNSAR, Ionel Ianc.

1 COMENTARIU

  1. A se lua în calcul proasta ierarhizare a salariilor,astfel încât s-a ajuns la situația aberantă,umilitoare și revoltătoare ca salariul unui asistent medical din cadrul Serviciului de Ambulanță(la bază asistent medical) să fie egal cu al ambulanțierului (la bază șofer).
    Nu s-a ținut cont de nici o ierarhie,de pregătire și de responsabilități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here