Bolnav psihic, dat dispărut: Bunicul lui a sunat la 112

420

Polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi, ieri, de un bărbat de 77 de ani, din comuna Cruşeţ, cu privire la faptul că nepotul său, Alin Florin Liţă, în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate, a plecat de acasă în jurul orei 02.00 și nu s-a mai întors. Acesta are o înălţime de 1,70 de metri, 78 de kilograme, ochii căprui, părul scurt, faţă ovală și constituţie atletică. ”Din verificări s-a stabilit faptul că a fost văzut plecând cu o maşină de ocazie în direcţia municipiului Craiova, unde are rude. Persoanele care pot da relații pentru identificarea tânărului de 20 de ani să sune la numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Tânărul este cunoscut cu afecțiuni psihice, acesta fiind recent externat din Sectia de Psihiatrie a Spitalului Orășenesc Turceni.  (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here