Bugetul CEO, aprobat de Guvern

576

Guvernul a adoptat, astăzi, o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei. Elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia – S.A., operator economic ce desfăşoară în principal activităţi în domeniul producerii de energie electrică şi termică, s-a realizat avându-se în vedere următoarele: nivelul preliminat al realizărilor pentru anul 2017; propunerea de buget se bazează pe producția de 15 TWh energie electrică produsă din care, 12,7 TWh energie electrică livrată netă și 22,2 milioane tone producție proprie cărbune; se propune un buget de venituri și cheltuieli cu profit în sumă de 70.200 mii lei; nivelul mediu estimat al inflaţiei pe anul 2018: 3,1%, prevăzut în Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2018 şi proiecţia acesteia pe anii 2019-2021 publicat de Ministerul Finanțelor Publice; nivelul total al cheltuielilor care a fost estimat funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfăşurării în condiţii de eficienţă a activităţii; nivelul și structura cheltuielilor care au fost estimate având în vedere nivelul cheltuielilor materiale, structura contractelor încheiate, consumurile specifice normate, prevederile legale privind amortizarea mijloacelor fixe, contribuţiile stabilite de lege aferente drepturilor salariale, etc.

La fundamentarea cheltuielilor cu personalul s-a avut în vedere eficientizarea activităţii societăţii prin aplicarea unor măsuri de reducere a numărului de personal, astfel: reducerea cu 200 de salariaţi în anul 2018 atât, din activitatea de exploatare a cărbunelui prin închiderea sau restrângerea activităţii de exploatare a cărbunelui în subteran, cât și din activitatea de producere de energie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here